Use the Inspired Scriptures to Rejoice in Hope/ro

From Gospel Translations

Revision as of 15:11, 15 July 2008 by Bhkauflin (Talk | contribs)
Jump to:navigation, search

Related resources
More By
Author Index
More About
Topic Index
About this resource

©

Share this
Our Mission
This resource is published by Gospel Translations, an online ministry that exists to make gospel-centered books and articles available for free in every nation and language.

Learn more (English).

By About

Romani 15:1-4
Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi, şi să nu ne plăcem nouă înşine. Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora. Căci şi Hristos nu Şi-a plăcut Lui însuşi; ci, după cum este scris: ,,Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut peste Mine.`` Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentruca, prin răbdarea şi nu prin mîngîierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.
Romani 12:12
Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.

Existã o paralelã între mesajul de astãzi şi cel de data trecută. Acela s-a referit la rolul rugãciunii în lupta pentru bucurie, iar mesajul de astãzi se referă la rolul Bibliei în lupta pentru bucurie. Motivul pentru care vorbim despre lupta pentru bucurie este Romani 12:12: “Bucuraţi-vã în nãdejde, fiţi rãbdãtori în necaz, stãruiţi în rugãciune.” Am vãzut cã toatã aceastã luptã este în slujba dragostei, care este tema centralã a paragrafului.

Aşadar, zidind împreunã pe Romani 12:12 şi pe tot restul Noului Testament, viaţa creştinã funcţioneazã astfel: Necazul este un lucru obişnuit în lumea aceasta decãzutã (1 Petru 4:12; Romani 8:23). Cristos a venit şi a purtat pãcatul nostru şi întristările noastre pe cruce apoi în mormânt, şi le-a lãsat acolo, apoi a înviat astfel ca noi sã avem o nãdejde de neclintit în (şi nu în loc de) suferinţã, iar aceastã nãdejde dă naştere bucuriei. De aceea versetul 12 spune “Bucuraţi-vã în nãdejde.” Aceastã bucurie susţine rãbdarea îndelungată, de aceea versetul 12 spune “Fiţi rãbdãtori în necaz”, iar Evrei 12:2 ne spune cã Isus a îndurat crucea “pentru bucuria care–I era pusã înainte”.

Vedem astfel cã răbdarea ne susţine în sacrificiile dragostei, din moment ce crucea a fost actul cel mai plin de dragoste care a fost înfãptuit vreodatã. Nãdejdea cumpãratã cu preţ de sânge şi care îl înalţã pe Hristos produce o bucurie de nedescris, produce îndelungă răbdare în încercare şi duce la sacrificii pline de dragoste.

Ce anume produce şi susţine nãdejdea noastrã? Rugãciunea!

Se pune întrebarea: Dacã nãdejdea stă la baza bucuriei, răbdării şi dragostei, atunci ce anume susţine nãdejdea noastră? Ce ne ajutã sã ne pãstrãm speranţa şi nãdejdea în Cristos? Întrebarea nu este “Care este baza speranţei?” Baza speranţei e Cristos! Moartea Lui în locul nostru, învierea Lui, domnia Lui suverană peste întreaga lume. Aceasta este temelia de nezdruncinat. Nu poate fi schimbată. Noi însă ne schimbăm. Suntem vulnerabili şi fragili, slabi şi instabili emoţional. Întrebarea este ce anume ne pãstreazã nouă inimile centrate în Cristos, speranţa noastrã? Ce anume produce şi susţine în noi nãdejdea în viaţa de zi cu zi?

Rugãciunea a fost rãspunsul nostru de data trecutã. Am bazat acel răspuns pe rugãciunea apostolului Pavel din Efeseni 1:18-19, în care el s-a rugat pentru trei lucruri specifice: “[1] ca sã pricepeţi care este nãdejdea chemãrii Lui, [2] care este bogãţia slavei moştenirii Lui în sfinţi, şi [3] care este faţã de noi, credincioşii, nemãrginita mãrime a puterii Sale” – ca să vă păzească pentru nãdejdea pãstratã în ceruri pentru voi (1 Petru 1:4-5).

Una din funcţiile rugãciunii este aceea de a ne da capacitatea să-L vedem şi să-L savurăm pe Cristos ca nădejde a noastrã, în aşa fel încât El este mult mai preţios pentru noi decât orice altceva. Dacă nu ne rugăm acest lucru în mod constant pentru noi înşine, copiii noştri, şi biserica noastră, nu ar trebui sã ne mirãm dacã inimile noastre intră în derivã şi încep sã simtã cã nădejdea noastră este în bani şi muncă şi familie şi în o sută alte lucruri care rivalizeazã cu Cristos ca şi comoară a noastrã.

Ce anume produce şi susţine nãdejdea? Cuvântul lui Dumnezeu!

Astãzi întrebãm din nou, ce produce şi susţine nădejdea? Din moment ce nădejdea susţine bucuria, şi bucuria susţine răbdarea, şi răbdarea susţine dragostea, iar dragostea este scopul învãţãturii lui Pavel (1 Timotei 1:5), lupta cea mare pentru creştini este pãstrarea nãdejdii pline de bucurie în Cristos. Trebuie sã privim la viitorul nostru cu El ca fiind mult mai de preţ şi mult mai plin de satisfacţie decât orice altã comoarã. Aceasta înseamnã “sã te bucuri în nãdejde”: sã fii satisfãcut cu tot ceea ce Dumnezeu este, şi cu tot ceea ce Dumnezeu va fi pentru noi în Cristos.

Aşadar al doilea rãspuns pe care îl dãm la aceastã întrebare (Ce anume produce şi susţine aceastã nădejde aducãtoare de bucurie?) este citirea, meditarea şi memorizarea Scripturii. Dumnezeu a rânduit aceste douã mijloace mai presus de toate celelalte pentru trezirea şi susţinerea nãdejdii: rugãciunea şi hrãnirea din Cuvântul lui Dumnezeu. Dacã neglijezi rugãciunea, nădejdea ta în Cristos se va diminua. Acum vom vedea la fel de clar cã dacã neglijăm Cuvântul lui Dumnezeu, nădejdea noastră se va micşora.

Demonstraţia implicitã a apostolului Pavel cã Scriptura trezeşte şi susţine nãdejdea

Cum explicã Pavel acest lucru pe înţelesul tuturor? O face atât implicit cât şi explicit. El aratã importanţa imensã a Cuvântului lui Dumnezeu mai întâi prin faptul cã el scrie ca şi un apostol al lui Cristos, punând laolaltă Scriptura pentru noi. Apoi o face prin faptul că în procesul de scriere a Scripturii el citează din Vechiul Testament, Scriptura care era deja scrisã. Sã luãm ca exemplu Romani 12:19. Atunci când ne cheamã la iubire, el spune “Prea iubiţilor, nu vã rãzbunaţi singuri; ci lãsaţi sã se rãzbune mânia lui Dumnezeu; cãci este scris.” Apoi el citeazã Scriptura (Deuteronom 32:35). Ceea ce citeazã este o promisiune: Dumnezeu vă va face dreptate! Dumnezeu este drept şi nu va ascunde rãul sub covorul universului. Va fi făcută dreptate pentru toţi şi în toate. Aceasta este Scriptura. Învăţăm aceasta când citim Biblia.

Şi care este rezultatul învãţãrii acestui lucru? Ridicã povara rãzbunãrii. Noi nu trebuie sã purtãm aceastã povarã. Dumnezeu o va purta. El promite cã fiecare faptã rea fãcutã împotriva noastrã nu va fi trecutã cu vederea. Va fi pedepsitã la cruce, dacã cel care ne-a greşit se pocãieşte şi crede. Sau va fi pedepsitã în iad. Nu trebuie sã porţi povara încercând sã fii Dumnezeu. Poţi sã îţi pui nădejdea în El. Poţi conta pe o dreptate viitoare. Şi în nădejdea aceasta te poţi bucura, poţi răbda şi iubi – chiar şi pe cei care se poartă rău cu tine (Luca 6:28).

Pavel ne dã un model implicit de a folosi Scripturile, prin însãşi pilda sa de a folosi Scriptura. Citeşte Scriptura, mediteazã asupra ei, memorează versete şi apoi întăreşte-te în nădejde, răbdare şi dragoste din Scriptură. Dacã nu facem acest lucru, ne vom potrivi chipului veacului acesta. Dar dacã jertfim zilnic pentru a citi, medita, memoriza şi a ne ruga din Cuvânt, vom fi transformaţi prin înnoirea minţii noastre şi nãdejdea noastrã se va întãri, iar bucuria noastrã va fi de nezdruncinat – chiar şi în suferinţã.

Aceasta este demonstraţia implicitã a Apostolului Pavel cu privire la cât de vitală este Scriptura în a ne da nãdejde, bucurie, dragoste, şi în a ne elibera, în acest caz de rãzbunare. Sã ne întoarcem în Romani 15 pentru a vedea afirmaţia directã, explicitã a lui Pavel, şi anume cã Scriptura – Biblia – are ca scop principal sã ne trezeascã şi sã ne susţinã nãdejdea.

Demonstraţia explicitã a apostolului Pavel cã Scriptura trezeşte şi susţine nãdejdea

Priviţi în versetele 2-4: “Fiecare din noi sã placã aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora.” Cu alte cuvinte el ne spune din nou sã ne iubim unii pe alţii. Asta face dragostea – zideşte. Acum el face un lucru care pe mine pur şi simplu mã surprinde. Ce nu e surprinzãtor este cã Domnul Isus este dat ca exemplu: Cristos, desigur, a ales suferinţa ca noi sã putem fi binecuvântaţi. Şi tu trebuie sã te porţi la fel. Dacã poţi merge fãrã probleme, nu parca în parcarea bisericii. Fã un gest frumos faţã de persoanele în vârstã şi faţã de vizitatori, parcheazã la distanţã, etc. Nu e surprinzãtor faptul cã Pavel foloseşte exemplul jertfei de Sine a Domnului Isus pentru a ne chema sã placem aproapelui, şi nu nouã înşine.

Ce este însă surprinzãtor este locul de unde îşi alege ilustraţia jertfei de Sine a Domnului Isus. Putea sã dea ca ilustraţie multe momente din viaţa lui Isus în care El a iubit cu o dragoste plinã de sacrificiu. Dar ce face în schimb apostolul Pavel? El citeazã Scriptura scrisã cu o mie de ani înainte de venirea lui Cristos. Versetul 3: “Cãci şi Cristos nu şi-a plãcut Lui însuşi; ci dupã cum este scris: [iar aici citeazã Psalmul 69:9] “Ocãrile celor ce te ocãrãsc pe Tine, au cãzut peste Mine.” Gãsesc acest lucru de-a dreptul surprinzãtor.

El spune: Acum iubiţi-vã unii pe alţii cu o dragoste plinã de jertfã de sine. Apoi îşi argumenteazã porunca şi îndemnul cu viaţa lui Isus. Dar în loc sã ne redea un moment în care El s-a purtat astfel (vezi episodul spãlãrii picioarelor ucenicilor, Ioan 13:1-2), Pavel descrie viaţa lui Isus citând din Scripturã (versetul 3). “Cãci este scris: <<Ocãrile celor ce te ocãrãsc pe Tine, au cãzut peste Mine.>>” Isus a purtat ocara care ni se cuvenea nouã. Pedeapsa care trebuia sã cadã peste noi, a luat-o El asupra Lui.

A şti cã Isus a purtat ocara noastrã ne dã speranţã. Evanghelia suferinţelor lui Cristos în locul nostru este temelia nãdejdii noastre. Aceastã nãdejde ne umple de bucurie, iar bucuria susţine o purtare plinã de dragoste şi lepãdare de sine: “Fiecare din noi sã placã aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora.” Dar priviţi la un lucru extraordinar care aşeazã Scriptura pe un loc aşa de înalt în lupta pentru nãdejdea plinã de bucurie: Pavel nu redã un episod din viaţa lui Isus pentru a prezenta dragostea Lui, ci el citeazã Scripturile Vechiului Testament care vorbesc de Domnul Isus.

Poate întrebaţi – iar eu aş întreba – cum ştii că Pavel argumentează aici cu privire la importanţa Scripturii în lupta pentru nădejdea plină de bucurie? Rãspunsul este un alt lucru surprinzãtor din acest text. Pavel întrerupe şirul disertaţiei sale despre cum cei tari trebuie sã îi iubeascã pe cei slabi, şi comenteazã rolul Scripturii în viaţa creştinã. Gândiţi-vã la aceasta. Să presupunem că parcurgi capitolele 14 şi 15 încercând sã îi ajuţi pe credincioşii care au concepţii puternic diferite cu privire la mâncare, bãuturã, ziua de duminicã, şi apelezi la argumentul cu greutatea cea mai mare, şi anume la moartea Domnului Isus în locul nostru, pentru a-i motive -- dar în loc sã le prezinţi momente din viaţa lui Isus, citezi Psalmul 69:9, şi apoi te mai şi opreşti în mijlocul disertaţiei şi comentezi de ce ai fãcut acel lucru.

Acesta este versetul Romani 15:4 – unul dintre cele mai importante versete din Biblie care vorbesc despre rolul Bibliei în viaţa ta. Pavel spune, în definitiv, am citat din Scripturã pentru a demonstra dragostea lui Cristos. Vi se pare ciudat? Îmi dau seama cã aşa vi se pare. Aşa cã mă voi opri aici, în mijlocul disertaţiei mele cu privire la cum arată dragostea dintre cei slabi şi cei puternici, şi vă voi spune de ce îmi argumentez ideea în felul acesta. Am sã vã spun de ce umplu pânã la saturare Scriptura cu Scripturã. Iatã de ce. Aceasta este demonstraţia explicitã a lui Pavel cã Scriptura ne trezeşte şi susţine bucuria, care aduce răbdarea, care la rândul ei susţine dragostea.

El spune: “Şi (acest cuvânt “şi” semnaleazã faptul cã Pavel dă acum baza pentru care tocmai a citat Scriptura în versetul anterior) tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învãţatura noastrã, pentru ca, prin rãbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, sã avem nãdejde.” Afirmaţia aceasta este chiar mai surprinzãtore decât faptul cã Pavel citeazã din Scripturã pentru a ilustra dragostea lui Cristos. Versetul acesta spune ceva atât de mişcător cu privire la Vechiul Testament, încât ar trebui sã ne motiveze sã citim Biblia cu perseverenţã tot timpul anului. Pavel spune, toată Scriptura – în întregimea ei – este scrisã pentru a trezi şi susţine nãdejdea voastrã.

Mai citeşte odatã acest verset şi mediteazã asupra lui: “Şi tot ce a fost scris mai înainte [în întregime – tot Vechiul Testament] a fost scris pentru învãţãtura noastrã, pentru ca prin rãbdarea şi mângâierea pe care o dau Scripturile, sã avem nãdejde.” Toatã Scriptura a fost scrisã pentru a ne trezi şi susţine nãdejdea.

Cuvântul lui Dumnezeu şi rugãciunea

Data trecutã am vãzut cã rugãciunea este unul din mijloacele rânduite de Dumnezeu pentru a ne trezi şi susţine nãdejdea. Astãzi vedem cã şi Scriptura este un mijloc rânduit de Dumnezeu pentru a ne trezi şi susţine nãdejdea. Dacã vrem sã împlinim Romani 12:12, “Bucuraţi-vã în nãdejde, fiţi rãbdãtori în necaz”, atunci va trebui sã citim, meditãm şi sã memorãm Scriptura. Acestea sunt cãile prin care Dumnezeu ne trezeşte şi susţine nãdejdea.

Când ne rugãm “Doamne, lumineazâ ochii inimii mele, ca sã pricep care este nãdejdea, chemãrii Tale, care este bogãţia slavei moştenirii Tale în sfinţi” (Efeseni 1:18), Dumnezeu rãspunde: “Uneşte cu rugãciunea ta, citirea, meditarea şi memorarea Scripturii, iar Eu îţi voi trezi şi susţine nãdejdea. Eu îţi voi deschide ochii ca sã vezi minunile Cuvântului lui Dumnezeu. Şi aceste minuni vor da nãdejde sufletului tãu.”

Îndemnul meu, ca pastor, şi ca unul căruia îi pasã de sufletul tãu şi dacã ai nãdejde, bucurie, rãbdare şi dragoste în necaz, este ca sã ni te alãturi în cele douã iniţiative din acest an: Programul de memorare a Scripturii (“Fighter verse”) şi Planul de citire a Bibliei într-un an (plan care a fost înmânat data trecutã şi care este disponibil la bisericã sau pe internet).

Gândeşte-te cã Dumnezeu a luat iniţiativa în locul tãu pentru a-ţi da speranţã! Tot Cuvântul lui Dumnezeu – tot ce a fost scris în Biblie – a fost scris pentru a vă trezi şi susţine nãdejdea. “Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învãţãtura noastrã, pentru ca prin rãbdarea şi mângâierea pe care o dau Scripturile, sã avem nãdejde.

Acest adevăr este de foarte mare ajutor atunci când îţi merge bine şi eşti ispitit sã îţi pui nãdejdea în lucrurile acestei lumi, sau în timpuri grele de necaz când eşti ispitit sã crezi cã nu te mai poţi încrede în suveranitatea lui Dumnezeu, şi astfel temelia nãdejdii s-a dus. Citirea Bibliei are o extraordinarã putere în a-ţi pãstra nãdejdea în timpuri ca acestea.

Dubla întristare din zilele de azi

Durerea noastrã s-a dublat în aceste zile de când a lovit valul ucigaş Tsunami (26 Decembrie 2004). Mai întâi este suferinţa de nedescris şi moartea atâtor mii de oameni. O biserică întreagã de pe coasta Tamil Nadu a Indiei a fost mãturatã complet în timpul închinării. Un singur supravieţuitor din toatã biserica. Atâtea istorii îngrozitoare care îţi rup inima.

Apoi a doua întristare: oamenii religioşi din lume, chiar şi unii creştini spun atâtea lucruri care îl defãimeazã pe Dumnezeu. De exemplu, un articol din ziarul “Wall Street Journal” spune: “Nici un creştin nu are dreptul sã afirme banalitãţi odioase cu privire la gândurile de nepãtruns ale lui Dumnezeu, sau să ofere sugestii pline de blasfemie cã până şi dezastre precum acest tsunami slujesc într-un mod misterios planurilor bune ale lui Dumnezeu” (David B. Hart, “Tremors of Doubt,” WSJ, 31 Decembrie 2004). Astfel de vorbe adaugă şi mai mult rãu la această calamitate.

Nădejdea şi dragostea biblică în mijlocul acestei calamitãţi sunt prezentate în diferite moduri în Biblie. Ideea centralã este cã Cristos a venit în lumea noastrã plinã de suferinţã, a biruit-o, astfel cã suferinţa nu mai are ultimul cuvânt. Oh, dar cât de multe alte lucruri are de spus Biblia, pentru a nu fi duşi de aceste calamitãţi departe de nădejdea în înţelepciunea suveranã, puterea şi bunãtatea lui Dumnezeu. Cum poate o persoanã sã afirme ce a spus autorul articolului de mai sus dacã citeşte şi crede Biblia? Autorul se semneazã teolog creştin!

Sã nu credem noi în Dumnezeul care a distrus Sodoma şi Gomora? Geneza 19:24 – “Atunci Domnul a fãcut sã ploaie peste Sodoma şi peste Gomora pucioasã şi foc din cer.” Geneza 13:10 spune că Domnul a nimicit Sodoma şi Gomora.

Sã nu credem şi sã ne închinãm Dumnezeului Exodului? Exod 13:15 – despre ultima urgie asupra Egiptului se spune: “Domnul a omorât pe toţi întâii-nãscuţii din ţara Egiptului”.

Oamenii lui Dumnezeu din acele zile ştiau mult mai bine decât noi ceea ce avea sã scrie Moise mai târziu în Deuteronom 32:39 “Sã ştiţi cã Eu sunt Dumnezeu, şi cã nu este alt dumnezeu afarã de Mine; Eu dau viaţã şi Eu omor, Eu rãnesc şi Eu tãmãduiesc, Şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Mea.”

Sã nu ne încredem şi sã nu ne plecãm cu reverenţã înaintea Dumnezeului lui Iosua? În Iosua 10:11 amoriţii s-au adunat împotriva lui Israel, dar “Domnul a făcut să cadă din cer peste ei nişte pietre mari pînă la Azeca, şi au perit; cei ce au murit de pietrele grindinei au fost mai mulţi decît cei ucişi cu sabia de copiii lui Israel.”

Să nu tremurăm şi să ne închinăm înaintea Dumnezeului lui David? În 2 Samuel 12:15 – când David a comis adulter şi a lăsat-o pe Batşeba însărcinată – ni se spune că “Domnul a lovit copilul pe care-l născuse lui David nevasta lui Urie, şi a fost greu bolnav” şi a murit. Viaţa este în mâna lui Dumnezeu. El o dã şi El o ia potrivit cu înţelepciunea Sa care cuprinde dreptate şi milã în proporţii egale. El nu datoreazã nici unui om viaţa lui. (Iov 1:21)

În repetate rânduri întâlnim în Scripturã descrieri ale judecãţii lui Dumnezeu asupra popoarelor şi asupra poporului Său. Spre exemplu în Amos 4:10 unde Dumnezeu reaminteşte lui Israel ce a fãcut: “Am trimis în voi ciuma ca în Egipt; v-am ucis tinerii cu sabia, şi am lãsat sã vi se ia caii, am fãcut sã vi se suie în nãri duhoarea taberii voastre. Şi cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul”.

Sau Isaia 37:36 descrie ce i-a fãcut Dumnezeu lui Sanherib şi Asirienilor, atunci când au nãvãlit împotriva poporului sãu, “Îngerul Domnului a ieşit şi a ucis în tabãra Asirienilor o sutã optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi când s-au sculat dimineaţa, iatã cã toţi aceştia erau nişte trupuri moarte.”

Sã ne uitãm şi la ce spune cartea Apocalipsa cã se va întâmpla în zilele din urmã, zilele mâniei lui Dumnezeu. De exemplu Apocalipsa 16:9 descrie una dintre urgiile aruncate asupra pãmântului: “Şi oamenii au fost dogorâţi de o arşiţã mare, şi au hulit Numele Dumnezeului, care are stãpânire peste aceste urgii, şi nu s-au pocãit ca sã-I dea slavã.” Oh, sã nu care cumva sã ne numãrãm şi noi printre aceşti oameni!

În mod paradoxal, istorii ca acestea din Vechiul şi din Noul Testament ne feresc de pierderea echilibrului interior în faţa calamitãţilor din zilele noastre. Ele pãstreazã temelia solidă a suveranitãţii lui Dumnezeu care susţine nădejdea noastră. Ele susţin nădejdea. Calamitãţile care rup de durere inima omului nu sunt ceva nou – şi nu vor înceta. Nu cunoaştem toate lucrurile pe care le lucreazã Dumnezeu prin ele. Dar a spune cã Dumnezeu nu este implicat în ele, sau cã “planurile Lui de neatins” nu se împlinesc, şi cã toatã aceastã suferinţã nu “este preschimbatã de Dumnezeu într-un mod misterios spre bine” – a spune aşa ceva aratã (folosind cuvintele lui Isus) “cã nu cunoaşteţi Scriptura, nici puterea lui Dumnezeu.” (Matei 22:29)

Oh, cum mã rog ca Dumnezeu sã îţi modeleze inima prin Cuvântul Sãu anul acesta. Fie ca sã citeşti Biblia în întregime – toatã a fost scrisã pentru a-ţi susţine nãdejdea în mijlocul calamitãţilor globale şi personale. Şi fie sã meditezi asupra ei zi şi noapte. Fie ca sã ni te alãturi în programul de memorizare a Scripturii sãptãmânã de sãptãmânã. Fie ca Dumnezeu sã îţi susţinã nãdejdea, iar nãdejdea sã îţi întreţinã bucuria, bucuria sã producã răbdare, şi răbdarea ta sã îţi susţinã jertfele pline de dragoste în timp ce plângi cu cei ce plâng, şi în timp ce te dai pe tine însuţi şi banii tãi pentru a aduce alinare în suferinţa lor.

Navigation
Volunteer Tools
Other Wikis
Toolbox