Why Small Groups?/Never Say Comfortable/ro

From Gospel Translations

Sunt sigur că aţi auzit de multe ori expresia: „Fă doar ceea ce‑ţi pică bine, găseşte‑ţi zona de confort.” ... „Care sunt lucrurile care nu te deranjează?” ... „Situaţia aceasta mi‑e cât se poate de familiară şi confortabilă, îmi vine ca o mănuşă.”

Tuturor ne place să ne simţim confortabil, nu‑i aşa? Suntem mânaţi în tot ce facem de dorinţa nestăpânită, adâncă şi universală de a urmări propriul confort. Şi totuşi, sunt multe domenii din viaţa noastră în care Dumnezeu doreşte să nu dăm curs acestei dorinţe fireşti. Este posibil să vi se pară o pretenţie deplasată din partea Lui, dar ştiu din experienţa personală – care include nenumărate confruntări legate de senzaţia de plăcere şi siguranţă pe care mi‑o provoacă lucrurile cu care mă simt confortabil – că aşa stau lucrurile. Grupurile mici reprezintă ocazii excelente în care putem învăţa să „murim” faţă de dorinţele noastre egoiste legate de confortul personal şi să acceptăm transformarea şi provocările pe care Dumnezeu ni le presară pe drum.

Cu mulţi ani în urmă, pastorul nostru a venit într‑o zi să ne anunţe că va schimba strategia de lucru a Grupurilor Mici. De mai bine de un an de zile ne străduisem să îi motivăm şi să îi încurajăm pe membrii Grupului Mic să dezvolte relaţii mai apropiate, mai calde. Am muncit pe brânci şi se vedea un progres real, iar la întâlnirile noastre veneau din ce în ce mai mulţi noi convertiţi. Am descoperit că în viaţa lor aveau loc transformări uimitoare, de care toţi eram încântaţi. Şi acum, pentru că se dorea un altfel de abordare a Grupurilor mici, trebuia să ne reorganizăm. Liderii urmau să‑şi păstreze unii dintre vechii membri şi în „noul grup”, dar lucrurile urmau să se schimbe, cu siguranţă.

Pe vremea aceea, când cineva era împins de la spate să facă ceva ce nu dorea în ruptul capului, noi spuneam aşa: „Schimbarea continuă este statusul nostru permanent, şi aşa va rămâne.” Eu, unul, uram sloganul acesta! Şi, în plus, nici nu‑mi plăcea noua strategie adoptată de pastorul nostru.

Ştiţi cu ce mă confruntam eu? Cu provocările pe care le impunea schimbarea, care erau amplificate de atitudinea mea egoistă şi mândră. Aşa cum vedeam eu lucrurile, era limpede pentru toţi că eu muncisem din greu să institui în grupul meu o atmosferă sănătoasă, şi acum trebuia să renunţ la un rezultat atât de frumos. Lecţia pe care trebuie să o învăţăm aici este următoarea: liderii de Grupuri Mici (dar şi membrii, în egală măsură) pot deveni preocupaţi excesiv de propriile obiective şi îşi pot dezvolta un simţ al proprietăţii exagerat. Putem ajunge să uităm că scopul Grupurilor Mici este acela de a servi la punerea în practică a obiectivelor bisericii locale – şi că adunarea în grupuri mici nu este un scop în sine. Există ţeluri cu mult mai înalte decât „să avem şi noi un Grup Mic”.

Abordarea bisericii noastre faţă de Grupurile Mici s‑a „maturizat” în timp. O parte dintre schimbările pe care le‑am operat au adus provocări serioase asupra zonelor de confort cu care eram obişnuiţi. Chiar lucrurile simple, cum ar fi un accent sporit asupra nevoii de a evangheliza, adăugarea unor noi membri, schimbările la nivel de lideri sau alte schimbări, între membri, pot părea că nu sunt binevenite. Dacă nu au permanent în vedere misiunea bisericii locale, Grupurile Mici se izolează şi devin „mici bisericuţe” cu tendinţe autonome.

Faceţi loc şi pentru alţii!

De cele mai multe ori, Grupurile Mici au o eficienţă maximă în asigurarea unei atmosfere de părtăşie şi de purtare de grijă. Nu e un lucru neobişnuit să fii martorul unor prietenii solide care se leagă în interiorul Grupurilor Mici, mai ales atunci când scopul grupului este acela de a urmări părtăşia descrisă în Cuvânt. Ce poate fi rău în stabilirea unor ţeluri atât de înalte, atât de biblice? Se poate oare spune ‑ în cazul acesta – că ceea ce e prea mult strică? Da, uneori se poate întâmpla şi asta. Chiar părtăşia biblică, atunci când este întreţinută din motivaţii greşite, ne poate ispiti să adoptăm un sistem de priorităţi greşite.

De curând, unul dintre vecinii mei a descoperit că pe covorul lui din camera de zi mărşăluiau regimente întregi de termite, şi mai mult, curtea îi era invadată de ele (vă daţi seama că era chiar curtea vecină cu a mea!). Sper că cei de la dezinsecţie au reuşit să rezolve problema odată pentru totdeauna. Însă oricât de mult m‑ar înspăimânta ideea de a vedea roiuri întregi de furnici zi de zi, gâzele acestea minuscule sunt mult mai periculoase când nu se văd, dar există! O casă invadată de termite poate părea perfect normală, dacă o priveşti din afară, însă se întâmplă că termitele îi atacă structura de rezistenţă.

La fel se poate întâmpla şi cu Grupurile Mici. Aşa cum stăpânul casei trebuie să se păzească de termite, membrii Grupurilor Mici trebuie să aibă grijă să nu cadă în koinonitis, inamicul de moarte al grupurilor mici sănătoase şi al bisericilor sănătoase. Termenul acesta bizar este derivaţia oarecum hilară a termenului koinonia, cel folosit în limba greacă a Noului Testament când se făcea referire la părtăşie, aşa cum este ea prezentată în Scripturi.

Koinonitis este un fel de boală contagioasă care se lipeşte de noi atunci când iubim koinonia prea mult – spre exemplu, atât de mult, încât evităm să mai practicăm evanghelizarea – şi aşa ajungem să devenim egoişti şi preocupaţi doar de persoana şi nevoile noastre. Trebuie să luptăm din toată inima împotriva acestei tendinţe păcătoase. Întotdeauna trebuie să facem loc în inima noastră pentru cei pe care Dumnezeu îi adaugă grupului sau Bisericii Sale, fără să gândim că ne invadează intimitatea sau că ne strică atmosfera la care am muncit atâta. De fapt, Grupurile Mici sunt cel mai bun mediu în care se poate face evanghelizare pentru cei pierduţi şi ucenicizare pentru noii convertiţi.

În Grupurile Mici. V‑am menţionat în capitolul 1 motivaţiile bisericii noastre pentru a le cere tuturor membrilor să facă parte dintr‑un Grup Mic. Aceste aşteptări ale noastre sunt comunicate prin literatura pe care o distribuim în biserică, prin mesajele de la amvon, prin cursurile de membralitate şi prin orice alte mijloace. De aceea încercăm să facem procesul acesta cât mai uşor cu putinţă pentru fiecare nou-venit, pentru a‑l implica în acest aspect al vieţii bisericii. Cu toate acestea, întâlnim mereu unele obstacole, pe care le‑am numit „naturale”.

Imaginează‑ţi cum ar fi să mergi la o întâlnire de Grup Mic pentru prima dată, fără să cunoşti pe nimeni acolo sau poate doar o persoană sau două. Cei mai mulţi sunt intimidaţi de ideea de a intra într‑o încăpere plină de necunoscuţi. Musafirii nu prea ştiu la ce să se aştepte şi nici ce se aşteaptă de la ei. Am aflat despre un tip care credea că la întâlnirile de Grup Mic se poartă cam aceeaşi ţinută ca la biserică, aşa că şi‑a pus hainele de biserică. Imaginaţi‑vă cât de jenat a fost când a observat că ceilalţi participanţi erau îmbrăcaţi lejer, în haine cât se poate de comode.

Orice grup care se întâlneşte de mai multă vreme are tendinţa de a dezvolta o atmosferă proprie, un set de norme general acceptate de membrii grupului (unele chiar bizare, dacă‑mi permiteţi să adaug) – au chiar un „dialect local”, anume ritualuri legate de ... servirea mâncării, glume pe care le înţeleg doar ei sau reguli interne în ceea ce priveşte stabilirea orarului de funcţionare (de exemplu, ora de începere, care poate fi 7:00 p.m. ora standard, poate fi echivalentul a 7:20 ora standard a Grupului meu Mic). Este atât de uşor pentru noii veniţi să simtă că nu‑i locul lor acolo, să fie incomodaţi.

În plus, suntem din ce în ce mai ocupaţi în viaţa de zi cu zi. Dezvoltăm tipare de socializare în care noii veniţi în grupul nostru nu prea mai au loc – şi acestea sunt activităţile obişnuite, cum ar fi timpul „obişnuit” de petrecut cu familia, activităţi sportive, timpul de joacă al copiilor, întâlnirile la cafea. Toate acestea sunt bune şi preţioase, dar trebuie să avem grijă să ne păzim de atitudinile şi comportamentul de „club exclusivist” sau de acelea de felul „socializez doar cu cei de nivelul meu”. Acestea sunt atitudini păcătoase şi nu au ce căuta în Grupurile noastre Mici.

În consecinţă, toţi trebuie să ne păzim de tendinţele egoiste de a gravita doar în preajma celor pe care‑i cunoaştem cel mai bine, de a sta mereu lângă aceeaşi persoană şi de a vorbi doar despre lucrurile care ne interesează pe noi doi – fie ele sporturi, hobiuri, copii, sau orice altceva. Cu timpul, este foarte comod să te agăţi doar de relaţiile care te fac să te simţi bine, să te simţi iritat când apare cineva nou în grup sau chiar să te superi când unul dintre voi încearcă să spargă tiparele binecunoscute ale rutinei acceptate de întreg grupul. De fapt, se întâmplă de multe ori ca credincioşii din biserică să‑i trateze pe noii veniţi de parcă ar fi nevrednici de atenţia lor. Rădăcina acestei tendinţe este concentrarea asupra propriei persoane – pe când Scriptura ne îndeamnă să îi punem pe ceilalţi mai presus de noi înşine (Filipeni 2:3).

Biserica nu are voie să devină o cultură închisă, ci un locaş primitor în care cei fără speranţă şi cei fără şanse să îşi găsească refugiu. La biserică ni se spune că suntem chemaţi să facem ucenici din toate neamurile, să‑i primim cu braţele deschise pe toţi cei care vor să intre în Împărăţie. Ce faci – tu, personal ‑ pentru ca musafirii să se simtă bineveniţi la întâlnirile voastre de Grup Mic? Crezi tu şi te porţi de parcă musafirii sunt responsabilitatea liderului sau înţelegi că, indiferent de rolul pe care îl ai în Grupul Mic, trebuie să te ocupi şi de cei nou veniţi sau de musafiri? (Ai detectat vreun simptom de ... koinonitis?) Îşi ofer câteva sugestii:

• Salută‑i pe musafiri, invită‑i să ia parte la conversaţie şi prezintă‑i şi celorlalţi membri din grup. „Ed, îl cunoşti pe Mike? E prima dată la întâlnirile noastre.”
• Plănuieşte cum să‑i implici pe noii veniţi în activităţile voastre din timpul săptămânii. „Mike, mâine seară ne strângem la mine acasă ca să ne uităm la meci. N‑ai vrea să vii şi tu cu noi?”
• Arată‑le că te interesează ce se petrece în viaţa lor şi că într‑adevăr îţi pasă. Încearcă să afli cum stau lucrurile în familia lor şi dacă există ocazii în care ai putea să îi slujeşti prin rugăciune, în mod practic, sau dacă au nevoie de încurajare în vreo privinţă.

În al doilea rând, pune‑ţi întrebările acestea pentru a afla cât de bun prieten eşti.

• Cât timp a trecut de când m‑am ocupat de un nou venit şi l‑am implicat în activităţile mele curente?
• Se simt cei din jurul meu bine în preajma mea, observă că mă străduiesc să îi includ în conversaţiile şi activităţile mele curente?
• Ce am făcut, în mod concret, pentru a‑l include pe un nou venit în ceea ce fac, în mod obişnuit?
• Sunt dispus să îmi lărgesc cercul de prieteni?
• Dacă nu, de ce nu, oare?

Pavel ne sfătuieşte: „Fiecare dintre voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.” (Filipeni 2:4) Suntem oare dispuşi să ne „împărţim” prietenii, dar şi viaţa şi timpul cu cei din preajma noastră? (Atenţie la simptomele de ... koinonitis!)

La serviciile bisericii de duminica. Când se întâmplă ca cineva să vină în vizită la biserică pentru prima dată, vă asigur că va întâmpina situaţii ce pot fi la fel de stânjenitoare ca şi cele de la întâlnirile de Grup Mic. Trebuie să ne punem mereu întrebarea: oare mesajul pastorului este destul de coerent şi inteligibil pentru un neiniţiat, poate să i se aplice şi lui, în mod personal? Ce fel de muzică de închinare se cântă în biserica noastră? Există activităţi specifice pentru copii şi tineret?

Fie că ne convine, fie că nu, încă de la prima
vizită la biserică, e bine să ştim că adunarea aceea va răspunde imediat unei întrebări majore pe care şi‑o pune orice vizitator: „Îmi voi găsi eu, oare, locul aici? E mediul potrivit pentru mine?” Te rog gândeşte‑te la următoarele aspecte:

• În cel fel li se urează bun-venit musafirilor, cum sunt ei primiţi, atunci când se ştie că vin pentru prima dată?
• Există persoane care vin să le acorde atenţie, să îi salute şi să vorbească cu ei?
• Există cineva care să le arate cum sunt poziţionate sălile, cum pot ajunge oriunde au nevoie?
• Sunt oameni pregătiţi să lege o prietenie cu ei, să îi invite la masă, să îi mai caute sau să le mai dea un telefon?

Te rog să nu răspunzi la aceste întrebări pe fugă. Adresează‑le din nou, tuturor celor din grup, dar şi ţie, personal, nu numai celorlalţi din biserică. Dacă e să fii cât se poate de cinstit, cum stai la capitolul acesta? Când a fost ultima dată când ai luat iniţiativa şi te‑ai ocupat tu de un musafir?

Obligaţia de a primi bine musafirii este în egală măsură responsabilitatea fiecărui membru al bisericii. Gesturile şi atitudinea noastră sunt cele care
comunică tuturor cât de deschişi suntem (sau nu) să îi primim în mijlocul nostru. Dacă nu suntem deschişi, primitori, cei care ne vizitează vor căuta o altă biserică, sau poate, pur şi simplu vor renunţa să mai caute. Trebuie să fim atenţi la noii veniţi şi să căutăm mereu să le facem loc în cercurile noastre. Un procent însemnat dintre cei care decid să rămână într‑o biserică fac lucrul acesta pentru că cineva a luat iniţiativa să se ocupe de ei şi le‑a dovedit că le pasă de ei. Tu, personal, conştientizezi responsabilitatea de a-i primi bine pe noii veniţi şi de a‑i face să se simtă incluşi în viaţa bisericii? (Mai dă ochii roată încă o dată, cu mare atenţie, vezi cumva semne de koinonitis?)

Unde‑s mulţi, puterea creşte!

Liderul de Grup Mic are capacităţi limitate şi în ceea ce priveşte capacitatea lui de a-i purta de grijă fiecăruia din grupul său. De curând am vorbit cu soţia unui lider de Grup Mic care, pe bună dreptate, afirma: „Este aşa de obositor să fii singurul care poartă de grijă tuturor şi se interesează de fiecare în parte ...”

Din fericire, plângerea ei era formulată astfel pentru a contrasta situaţia fericită din prezent cu opusul ei, pe care au experimentat‑o în trecut. Mai mulţi membri din diferite Grupuri Mici i‑au arătat grijă şi atenţie unui student care venea dintr‑o altă ţară. Studentul acesta s‑a întors în ţara lui puternic cercetat de către dragostea care i s‑a arătat şi de Evanghelia pusă în practică de către membrii acelei biserici. Însă, din păcate, cred că am auzit mult prea mulţi lideri de Grup Mic plângându‑se, foarte frustraţi, de atitudini de felul: „Este atât de obositor să fii mereu singurul care ...”

Din fericire, plângerea ei era formulată astfel pentru a contrasta situaţia fericită din prezent cu opusul ei, pe care au experimentat‑o în trecut. Mai mulţi membri din diferite Grupuri Mici i‑au arătat grijă şi atenţie unui student care venea dintr‑o altă ţară. Studentul acesta s‑a întors în ţara lui puternic cercetat de către dragostea care i s‑a arătat şi de Evanghelia pusă în practică de către membrii acelei biserici. Însă, din păcate, cred că am auzit mult prea mulţi lideri de Grup Mic plângându‑se, foarte frustraţi, de atitudini de felul: „Este atât de obositor să fii mereu singurul care ...”

Nu avem nevoie de eroi! Când ţi se oferă ocazia să ajuţi şi faci lucrul acesta, cum evaluezi actul tău de slujire? Atunci când fiecare are atitudinea corectă, grupul poate avea un impact uimitor! Fă‑ţi un scop din cultivarea acestei atitudini. Fă din atitudinea aceasta status quo‑ul grupului tău. Am un prieten care a fost ofiţer de aviaţie în armata Statelor Unite. Cu toate că era deja ofiţer de infanterie când s‑a înscris la şcoala de aviaţie, la un anume moment – ca şi toţi soldaţii din categoria lui – a ajuns la concluzia că nu este suficient să fie un „simplu” ofiţer în armată ... că antrenamentul intens care se impunea pentru a deveni ofiţer de rang superior merita toate eforturile ... şi că era o experienţă uimitoare să sari cu paraşuta din avion ... că a fi obligat să faci faţă celor mai periculoase dar şi solicitante situaţii nu era o slujbă uşoară, ci de‑a dreptul o aventură!

De prea multe ori mă consider un fel de „soldat de la forţele speciale”, o „specie mai aparte” din pricina vreunui act de slujire care mi‑a solicitat atenţia şi eforturile într‑un mod special. Toţi putem fi ispitiţi să gândim în felul acesta despre eforturile noastre de a‑i sluji pe alţii. Dar, vreau să vă spun pe şleau că dacă gândim aşa suntem înlănţuiţi de păcatul mândriei – pentru că trebuie să înţelegem slujirea ca şi creştinism aplicat al bisericii nou‑testamentare, şi nu ca pe o operaţiune elitistă care poate să comporte eforturi eroice.

Creşterea personală, ca rezultat al slujirii. Atunci când începi să îi cunoşti mai bine pe membrii grupului tău, vei descoperi că începi să le împărtăşeşti din înţelepciunea şi bogăţiile pe care l‑ai descoperit în Cuvânt în legătură cu trăirea creştină. Aceasta este o reacţie cât se poate de normală. Însă chiar şi în astfel de situaţii răsărite spontan, poţi să dai peste întrebări dificile la care nu se găsesc răspunsuri uşoare. Nu‑i nicio problemă, Dumnezeu alege să ne lărgească orizonturile în felul acesta. Nevoile celor din grupul nostru ne învaţă să ne punem în practică dragostea pentru ei. Din nou, avem de învăţat de la Pavel, care ne spune: „Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai, nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi‑vă unii altora în dragoste.” (Gal. 5:13)

Evident, nu toată lumea poate face faţă la orice, în orice situaţie. Însă adevăratele porniri ale inimii noastre ies la lumină atunci când suntem puşi faţă în faţă cu nevoile celor de lângă noi. Vom fi dispuşi să acceptăm unele neplăceri, de dragul slujirii? Cei care sunt gata să împlinească o nevoie sau să ofere ajutor sau măcar un sfat bun într‑o situaţie delicată vor observa o creştere spirituală la nivel personal, ca rezultat al faptului că s‑au dovedit disponibili să ajute. Oare care este motivul pentru care suntem implicaţi într‑un Grup Mic, acela că suntem ajutaţi şi binecuvântaţi prin slujirea altora sau mai degrabă pentru că am înţeles chemarea lui Dumnezeu de a‑i sluji pe cei de lângă noi? Când vom înţelege că suntem chemaţi să‑i slujim pe semenii noştri, vom fi şi noi slujiţi şi binecuvântaţi la rândul nostru.

De fapt, atunci când responsabilitatea de a le purta de grijă noilor veniţi este împărtăşită de toţi membri grupului, cei care îşi iau în serios rolul şi îl pun în practică vor experimenta o creştere la nivel personal cum nu au mai avut parte vreodată, în ciuda faptului că vor trece prin încercări şi vor avea parte de provocări. Un lucru care va ieşi la iveală întotdeauna, şi care, în consecinţă, va putea fi corectat, este egoismul. Barierele zonelor de confort personal vor fi atacate cu artileria grea, dar în felul acesta va creşte nivelul maturităţii personale. Faptul că îi slujim pe semenii noştri în orice fel este nevoie ne face să semănăm cu Cristos!

În urmă cu mai mulţi ani, o familie din biserica noastră a fost implicată într‑un cumplit accident de circulaţie. Soţul, soţia (care era însărcinată în luna a şaptea), şi amândoi băieţii lor, foarte mici la vremea aceea, au fost răniţi grav. Au pierdut copilul care nu se născuse încă, iar soţia a suferit enorm, deoarece a trebuit să se parcurgă o perioadă lungă de recuperare, pentru că ea însăşi fusese grav rănită. Atât Grupul lor Mic, cât şi biserica s‑au implicat altruist şi cât se poate de serios în nevoile lor imediate, sprijinindu‑i în acelaşi timp în rugăciune şi în orice fel a fost nevoie. Ceea ce s‑a întâmplat a fost că familia aceasta a fost înconjurată de atâta dragoste şi atenţie, încât părinţii soţiei au fost foarte impresionaţi de exemplul de trăire creştină pe care l‑au văzut în fraţii noştri. Reacţia lor a fost: „Cu adevărat, oamenii din biserică ştiu să ofere atât de multă dragoste şi purtare de grijă!”

Vecinii au rămas uimiţi de grupurile care veneau să le facă curăţenie în casă sau pur şi simplu să vadă cât de mulţi prieteni veneau să îi viziteze. Atunci când a trebuit să demonstreze cu adevărat ce înseamnă a fi creştin, Grupul aceasta Mic a intrat în acţiune în mod practic, arătându‑le dragoste, iar consecinţa imediată a fost că membrii grupului aceluia au crescut în asemănarea cu Cristos.

Cum să iniţiaţi grupuri noi

Nu este o experienţă tocmai uşoară! Probabil ştiţi la ce mă refer, dacă aţi trecut pe aici. În urmă cu ceva vreme, m‑am trezit într‑o bună zi că, în ciuda eforturilor mele disperate de a intra într‑o pereche de pantaloni mai vechi, nu aveam niciun succes – m‑am gândit că au intrat la apă, pentru că nu voiam să admit că eu luasem proporţii. Fără să‑mi dau seama, organismul meu mă trădase şi colectase câteva kilograme în plus – subtilă mişcare, nu‑i aşa? (De fiecare dată când încep să spun istorisirea aceasta, unii dintre prietenii mei încep o dezbatere interesantă în privinţa termenului „subtil” pe care obişnuiesc să îl strecor în povestire. Fiind deosebit de preocupaţi de corectitudinea detaliilor, ei obişnuiesc să‑mi atragă atenţia că, dacă e să spunem lucrurilor pe nume, experienţa aceasta nu poate fi catalogată drept una „deranjantă”, în vreme ce nu prea m‑am deranjat să verific, măcar din când în când, circumferinţa frumoasei mele staturi.)

Aş spune că problema cu pantalonii mei era una legată de ... capacitate. Pantalonii respectivi fuseseră croiţi pentru cineva care ar purta măsura purtată de mine însumi, la un anume moment de timp, oarecum mai îndepărtat! Dacă suntem atenţi, vom observa o dinamică asemănătoare în interiorul unui Grup Mic – fiecare Grup Mic are o capacitate proprie. Atunci când capacitatea naturală a grupului este depăşită, se poate simţi o stare generală de disconfort. Nivelul eficienţei în purtarea de grijă a unui Grup Mic poate scădea considerabil atunci când grupul creşte mult numeric. Un Grup Mic cu prea mulţi membri va ajunge să dea lăstari de frustrare printre membrii lui, care, la rândul lor, vor aluneca pe nesimţite pe panta lipsei de implicare. Încet, încet grupul devine din ce în ce mai mic – însă cauza este una nesănătoasă!

Este benefic ca grupurile mici să crească numeric ... şi apoi să se multiplice înainte de a deveni prea mari. Dacă grupurile noastre mici sunt eficiente în ceea ce priveşte purtarea de grijă, interacţiunea cu cei din lume, cultivarea părtăşiei biblice şi folosirea darurilor spirituale, atunci cu siguranţă vor atrage în mod natural şi pe alţii în interiorul lor. (Cine nu şi‑ar dori să facă parte dintr‑un Grup Mic care funcţionează în felul acesta?) Secretul oricărui Grup Mic sănătos, în creştere, este atitudinea fiecărui membru în parte. Fiecare trebuie să contribuie la creşterea grupului lui şi să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a încuraja şi susţine atmosfera aceea necesară creşterii.

Dacă aceasta este atitudinea membrilor, atunci creşterea va fi dezideratul fiecăruia, pentru că fiecare în parte va avea sentimentul acela de proprietate pe care doreşti să o sporeşti. Creşterea numerică a grupului va fi considerată drept răsplătirea firească a eforturilor fiecăruia, nu doar a eforturilor unui singur membru sau poate a doi, trei. Participarea activă va determina grupul să se multiplice cu uşurinţă din pricină că poverile şi munca se vor împărţi echitabil, la fel şi misiunea comună şi dorinţa de a te lăsa folosit de Dumnezeu spre folosul altora.

Beneficiile care rezultă din crearea mai multor Grupuri Mici sunt multiple. Grupurile nou create întreţin ineditul, „spiritul de aventură”. Creând grupuri noi încurajăm implicarea în lucrare şi a altor lideri, iar mai multe Grupuri Mici înseamnă mai mult spaţiu care poate fi umplut de către cei pe care Domnul îi adaugă bisericii locale.

Cum să încurajăm lansarea noilor lideri

Eu şi soţia mea o necăjim adesea pe fata noastră, cu bună ştiinţă, spunându‑i că nu îi mai sărbătorim ziua de naştere. Ceea ce vrem de fapt să subliniem este că, la vârsta la care este acum, ea întruchipează pentru noi idealul de drăgălăşenie şi ne‑am dori să o păstrăm aşa, să nu se mai schimbe. Se pare, însă, că ea nu este deosebit de încântată de idee. Ea îşi doreşte să ajungă mare, şi o înţeleg şi pe ea. Nici eu nu aş fi crescut niciodată, şi nici nu aş fi ajuns lider dacă cineva nu s‑ar fi îngrijit să îmi ofere mediul potrivit pentru a creşte şi a mă maturiza.

Astăzi, prin harul lui Dumnezeu, sunt pastor şi slujesc o biserică din zona Virginia Beach, dar trebuie să vă spun că nu am ajuns aici peste noapte, după un somn lung şi odihnitor, în urma căruia m‑am trezit voios şi echipat corespunzător pentru lucrarea pastorală. De‑a lungul anilor, am avut de parcurs un proces cât se poate de real de creştere şi ajustare din momentul în care am ales să mă implic în noile oportunităţi care mi s‑au oferit pe ogorul Evangheliei.

Dacă e s‑o spun pe cea dreaptă, trebuie să recunosc că am avut nevoie să fiu împins din spate. N‑ar fi fost sănătos, din punct de vedere spiritual, să rămân „copil în credinţă” vreme îndelungată. Dumnezeu Îşi doreşte ca fiecare dintre noi să creştem şi să rodim din ce în ce mai mult în slujirea noastră pentru El.

La puţin timp după ce m‑am căsătorit, am avut privilegiul ca împreună cu soţia mea să fim implicaţi în etapa de formare a unei noi biserici. Experienţa aceasta s‑a dovedit extrem de benefică pentru creşterea noastră spirituală. Eu conduceam închinarea şi în plus eram implicat şi într‑un Grup Mic. La puţin timp după aceea am fost rugat să preiau şi responsabilitatea de lider al unui Grup Mic. În cele din urmă, după ce am parcurs mai multe etape, am ajuns să fiu angajat cu normă întreagă pe statul de plată al bisericii. Am avut astfel privilegiul să învăţ care sunt beneficiile unei pregătiri temeinice urmate de lansarea în noi sfere de activitate şi slujire, şi de aceea Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru felul în care S‑a folosit de înţelepciunea prietenilor mei pentru a mă încuraja să accept noi provocări. De aceea afirm fără rezerve că sunt foarte mulţi pregătiţi să accepte implicarea în lucrare şi să îşi asume responsabilităţi în bisericile locale, dacă s‑ar găsi cineva care să le facă invitaţia.

În anii care s‑au scurs de când sunt pastor, am vorbit cu mulţi credincioşi despre posibilitatea de a conduce un Grup Mic. De cele mai multe ori, răspunsul pe care l‑am primit a fost: „Eu? Acum? Dar nu sunt pregătit!” De fiecare dată, şi fără nicio excepţie, îmi face plăcere să îi încurajez spunându‑le că Dumnezeu este dornic să îi ajute să crească şi, cu toate că se poate ca eu să mă înşel, sunt convins că am descoperit în ei valori care dovedesc calitatea de lider.

Pastorii ar trebuie să considere ca responsabilitate majoră a lucrării pastorale preocuparea de a crea ocazii din care să iasă la lumină noi lideri. Un lider înţelept ne avertizează despre faptul că pastorii nu ar trebui „să ridice ştacheta calificării din ce în ce mai sus”, aşa încât să devină din ce în ce mai greu să găseşti noi lideri care să se alinieze standardului impus. Orice pastor înţelept va fi pregătit întotdeauna să găsească noi oameni pe care să‑i instruiască şi noi oportunităţi care să aducă la lumină lideri care au calitatea de bun conducător/organizator.

Pastorii din echipa cu care am fost binecuvântat în slujire sunt cât se poate de interesaţi să pregătească şi să trimită oameni în lucrare, potrivit cu darurile pe care Dumnezeu i le‑a dat fiecăruia, prin Duhul Sfânt. Vorbind despre felul în care trebuie să se poarte un pastor, John Stott afirmă: „În loc să monopolizeze singur lucrarea, el va avea grijă să multiplice domeniile de implicare.” Tocmai prin intermediul acestui proces de instruire urmată de trimitere în lucrare va creşte şi se va dezvolta biserica, iar membrii ei vor avea parte de maturizare spirituală.

O biserică locală care nu se preocupă de instruirea şi lansarea în lucrare a noi lideri nu va fi foarte eficientă. Liderii de Grupuri Mici sunt foarte importanţi pentru sănătatea bisericii. Eu consider că este imposibil ca pastorul sau echipa sa pastorală să poată, de unii singuri, să poarte de grijă, în mod eficient, tuturor membrilor bisericii, mai ales atunci când biserica este în expansiune. Duhul Sfânt este credincios şi va da daruri spirituale, inclusiv darul de a fi lider, şi împreună cu acesta şi înţelepciune, milă şi compasiune, discernământ etc. membrilor bisericii, pentru ca toţi împreună să poată purta de grijă întregului trup, tuturor mădularelor. Este o mare bucurie să observi cum darurile spirituale înfloresc şi se dezvoltă în cadrul Trupului, mai ales atunci când unul dintre mădulare acceptă provocarea de a conduce un Grup Mic. Este o mare bucurie să vezi lucrarea pastorală multiplicându‑se prin intermediul noilor grupuri mici în formare.

Grupurile Mici – Impactul asupra lumii

Grupurile Mici pot fi o unealtă extrem de eficientă în atragerea celor din lume. Evanghelizarea trebuie să fie cap de listă a priorităţilor fiecărui Grup Mic. Deşi este foarte important să urmărim sfinţirea progresivă şi continuă şi purtarea de grijă unii altora, nu avem voie să pierdem din vedere porunca Domnului Isus de a duce Evanghelia celor din lume, din întuneric.

Cu toate acestea, o bună parte a literaturii creştine din zilele noastre referitoare la Grupurile Mici preferă să adopte o poziţie de tipul „sau una sau cealaltă” – sugerând că grupurile mici trebuie să se preocupe, în principal, fie de sfinţire fie de evanghelizare, nu de amândouă, în acelaşi tip. Şi totuşi, nu numai că este posibil să fim preocupaţi de fiecare în parte, mai mult chiar, Dumnezeu ne‑a poruncit să nu le trecem cu vederea pe niciuna (vezi Matei 28:18‑20).

Sunt fascinat atunci când observ ce se întâmplă cu noii convertiţi care se alipesc de Trupul lui Cristos. Deoarece marea majoritate a prietenilor şi cunoştinţelor lor sunt dintre cei din lume, lor le este adesea destul de uşor să‑şi evanghelizeze prietenii nemântuiţi. Îşi invită, pur şi simplu, prietenii la biserică, iar aceştia – absolut surprinzător – acceptă să vină.

Isus n‑a ezitat niciodată să Îşi facă prieteni printre păcătoşi şi se vede că metoda a funcţionat şi pe vremea aceea. Când Isus l‑a chemat pe Matei, vameşul, să Îl urmeze, Matei, la rândul lui, şi‑a invitat prietenii sau colegii – vameşi – la cina la care erau prezenţi şi Isus şi ucenicii lui (Mat. 9:9‑13), ocazie în care Isus S‑a ales cu etichetarea de „prieten al vameşilor şi al păcătoşilor”.

Trebuie să vă mărturisesc faptul că unele dintre cele mai dragi amintiri ale mele legate de calitatea de lider de Grup Mic au de‑a face cu ocazii de felul acesta. Tocmai adăugasem noi convertiţi grupului nostru, şi parcă fără să ne dăm seama, am început să ne cunoaştem, să ne împrietenim şi să evanghelizăm oameni la care înainte nu aveam acces. Prezentam Evanghelia unor „foşti prieteni” sau iubiţi nemântuiţi de‑ai fraţilor sau surorilor noastre, sau colegilor lor de serviciu, familiei sau rudelor lor. Am ajuns să oficiem botezuri în cada de baie a unuia dintre ei, să‑i ajutăm pe cei convertiţi de curând să crească în credinţă, să stăruim în rugăciune pentru a primi înţelepciune şi să experimentăm bucuria unor vieţi transformate de Cristos, prin intermediul Grupurilor Mici, care creştea văzând cu ochii. Vă provoc să încurajaţi o astfel de dinamică în grupul vostru ... şi apoi pregătiţi‑vă să faceţi loc pentru noii veniţi! Ei sunt gata să devină holde gata de seceriş, dacă sunteţi şi voi pregătiţi să luaţi secera în mână!

Este cât se poate de adevărat că fiecare Grup Mic poate să menţină o atmosferă de grijă reciprocă şi în acelaşi timp să încurajeze creşterea spirituală, chiar şi atunci când membrii sunt preocupaţi în permanenţă de evanghelizare. Vă prezint în cele ce urmează câteva idei pe care le‑am încercat în grupul nostru, în ideea de a-i atrage pe cei din comunitatea noastră înspre Cristos. Activităţile despre care vă vorbesc nu le‑aş numi „evanghelizare” în adevăratul sens al cuvântului – pentru că evanghelizarea înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât prezentarea clară şi concretă a Evangheliei Domnului nostru Isus Cristos şi a lucrării Sale mântuitoare de la cruce – însă toate acţiunile despre care vă vorbesc pot aşeza fundamentul pe care se clădeşte evanghelizarea, prin demonstrarea tangibilă, vizibilă a dragostei lui Dumnezeu pentru oameni.

V‑aş încuraja să vă apropiaţi de vecinii voştri prin acte de slujire. Slujirea înseamnă să fii conştient de nevoile celor între care trăieşti şi să încerci să împlineşti aceste nevoi. Grupul nostru obişnuieşte să spele maşini (pe gratis), în zilele de sâmbăta, pentru cei care vin la unul dintre cele mai populare restaurante din zona noastră. Vă rog să mă credeţi că este o modalitate foarte eficientă de a‑ţi face noi cunoştinţe şi a‑ţi sluji semenii.

Alte grupuri din biserica noastră au organizat garage sale, unde „vând” pe gratis celor din cartier lucruri de care ai noştri se pot lipsi. (Nu se acceptă gunoaie!) Mulţi dintre membrii bisericii au mărturisit că au învăţat lecţii preţioase de altruism şi dărnicie creştină experimentând bucuria şi mulţumirea că ai dăruit altcuiva un lucru pe care şi‑l dorea, sau de care avea mare nevoie. (Nu‑i putem mulţumi pe toţi, dar „clientul nostru – stăpânul nostru”, nu‑i aşa?). Vă puteţi imagina că acţiuni de felul acesta – vânzarea „fără bani” – ridică multe semne de întrebare şi iscă suficiente discuţii. Dar în felul acesta, gazdele au oportunitatea să îşi explice motivaţia – să vorbească celor de lângă ei despre dragostea Domnului Isus, în mod cât se poate de practic. Conversaţiile care pornesc în felul acesta au şanse mari să fie urmate de o invitaţie la biserică sau de prezentarea evangheliei.

Două dintre grupurile noastre au avut ideea „strălucită” de a dărui vecinilor lor câte un ...bec, aşa că şi‑au unit forţele şi au adunat o mulţime de becuri – asta da „lumină în întuneric”! Alte grupuri au organizat un comitet care împacheta cadourile de Crăciun, în faţa casei unuia dintre ei, alţii ofereau câte o băutură pe gratis, sau îşi ofereau serviciile la amenajarea grădinii. Repet, sunt doar câteva idei.

Avem obiceiul în biserica noastră să încurajăm pe fiecare membru să investească timp într‑o singură persoană, pentru o vreme – proiectul se numeşte „investeşte într‑o viaţă”. Mulţi dintre ai noştri se roagă ca Dumnezeu să le descopere o anume persoană cu care să clădească o relaţie mai apropiată în anul acela. Ideea nu este de a limita numărul celor cu care trebuie să intrăm în contact, ci de a ne stabili un ţel tangibil, asupra căruia ne putem concentra cu uşurinţă. Este o mare bucurie să vezi cum se deschid uşi pentru evanghelie, în familiile noastre, printre vecini, la locul de muncă. Este deosebit de încurajator să observi cum fiecare grup îşi susţine membri care şi‑au propus să investească într‑o singură viaţă. Susţinerea, rugăciunile, darea de socoteală pe care le asigură grupurile mici sunt valori preţuite de toată lumea, şi sunt atât de diferite de valorile lumii. Atunci când eforturile celor din grup încep să aducă roade, membri grupului strâng rândurile şi îi înconjoară cu dragoste şi grijă pe noii veniţi. Prin metode ca acestea, şi altele, Dumnezeu ne provoacă pe toţi, în biserica noastră, să avem încredere în El, Cel care poate face evanghelizarea cât se poate de eficientă.

Suma părţilor...

Fiind implicat în biserica noastră în calitate de lider de Grup Mic, şi mai apoi ca pastor, am avut ocazia să observ de‑a lungul anilor faptul că grupurile mici contribuie foarte mult la succesul şi eficienţa lucrării bisericii. Această afirmaţie pe care o fac nu urmăreşte să minimalizeze importanţa unei doctrine sănătoase, a închinării, a lucrării pastorale eficiente, sau a evanghelizării, însă Grupul Mic are un rol unic – el reprezintă aplicarea în practică a valorilor, a convingerilor unei biserici. În general, noii membri devin parte integrantă a bisericii locale după ce au fost implicaţi într‑un Grup Mic; sunt foarte rare cazurile în care acest proces se realizează doar în urma serviciilor de duminica.

Pentru ca o biserică să fie puternică şi într‑un proces de maturizare continuă, membri ei trebuie să dorească să fie implicaţi, din toată inima, în grupul lor mic. Ei trebuie să fie conştienţi că nu au voie să se plafoneze, nici să se culce pe‑o ureche îndată ce se simt bine în Grupul Mic. Aşa cum cloşca ştie când este vremea ca puişorii să părăsească cuibul, şi este gata să‑i împingă afară când le‑a venit vremea să plece, Dumnezeu nu îşi doreşte să rămânem veşnic în culcuşul călduţ cu care ne‑am obişnuit. El este credincios promisiunilor Sale şi ne va însoţi la fiecare pas pe drumul credinţei, chiar şi când avem de făcut faţă unor provocări serioase.

La nivel de individ, este posibil ca aceste provocări să se traducă într‑o implicare mai serioasă şi consecventă în slujire sau evanghelizare. Când o biserică creşte din punct de vedere numeric (şi aceasta este şi intenţia declarată a lui Dumnezeu), grupurile mici vor simţi provocarea de a „naşte” noi lideri care să fie gata să susţină o nouă etapă a lucrării bisericii respective; îndemnul meu este să încurajaţi membri maturi, serioşi în credinţă, să pornească şi alte grupuri; de asemenea, o ideea bună este să reorganizaţi grupurile deja existente. În momente ca acestea descoperim cu adevărat care ne sunt priorităţile: este, oare, viziunea noastră creşterea şi progresul bisericii, sau am prefera să ţinem de propriul confort, să conservăm atmosfera la care am muncit atâta vreme?

Dacă ne raportăm la misiunea grupurilor mici ca parte din contextul şi misiunea lărgită a bisericii locale, vom dezvolta o perspectivă corectă. Haideţi să alegem să ne ţinem de adevăratul scop al grupurilor mici, fără nicio ezitare şi fără împotriviri sau frâne. Ce înseamnă lucrul acesta: să facem loc pentru noii veniţi, să‑i primim cu braţele deschise şi să‑i înconjurăm cu dragoste, să‑i facem să simtă că ne pasă de ei, să găsim metode relevante de răspândire a evangheliei, şi să fim gata să lansăm noi lideri în lucrare sau grupuri noi pentru a sluji eficient biserici locale. În alte cuvinte, toate acestea înseamnă ... să nu ne culcăm pe‑o ureche când am atins, în sfârşit, nivelul de confort pe care ni l‑am dorit!