Gospel Translations - User contributions [en]

A Promise for You!

2009-06-05T19:15:36Z

Oana:

{{O speranta pentru tine !}} ''Le voi face un legamant vesnic ca nu voi renunta in a le face bine ....Ma voi bucura facandu-le lor bine (Ieremia 32:40,41).''

Aceasta este una dintre acele promisiuni ale lui Dumnezeu la care revin mereu cand sunt descurajat (da, se intampla asta si pastorilor). Poti sa te gandesti la altceva mult mai incurajator decat ca Dumnezeu se bucura facandu-ti bine? El nu renunta in a-Si indeplini promisiunea (Romani 8:28). Este bucuria SA in a-ti face bine. Si nu doar din cand in cand, ci Intotdeauna! “Nu voi renunta in a le face bine”.

Dar uneori situatia in care ne aflam este asa de greu de suportat, incat nu putem sa invocam nici o bucurie. Cand mi se intampla asta, incerc sa il imit pe Abraham: “In speranta, el credea impotriva sperantei” (Romani 4:18). Dumnezeu a fost mereu credincios in a pastra o scanteie mica de credinta pentru mine si eventual (nu chiar imediat ) sa o prinda intr-o flacara de fericire si de incredere totala.

Sunt atat de incantat pentru ca ceea ce il face cel mai fericit pe Atotputernicul Dumnezeu este faptul ca ne face bine, tie si mie !

Ramanand cu speranta,

Pastorul John

A Promise for You!

2009-06-05T19:14:25Z

Oana:

{{O speranta pentru tine !}} ''Le voi face un legamant vesnic ca nu voi renunta in a le face bine ....Ma voi bucura facandu-le lor bine (Ieremia 32:40,41).''

Aceasta este una dintre acele promisiuni ale lui Dumnezeu la care revin mereu cand sunt descurajat (da, se intampla asta si pastorilor). Poti sa te gandesti la altceva mult mai incurajator decat ca Dumnezeu se bucura facandu-ti bine? El nu renunta in a-Si indeplini promisiunea (Romani 8:28). Este bucuria SA in a-ti face bine. Si nu doar din cand in cand, ci Intotdeauna! “Nu voi renunta in a le face bine”

Dar uneori situatia in care ne aflam este asa de greu de suportat, incat nu putem sa invocam nici o bucurie. Cand mi se intampla asta, incerc sa il imit pe Abraham: “In speranta, el credea impotriva sperantei” (Romani 4:18). Dumnezeu a fost mereu credincios in a pastra o scanteie mica de credinta pentru mine si eventual (nu chiar imediat ) sa o prinda intr-o flacara de fericire si de incredere totala.

Sunt atat de incantat pentru ca ceea ce il face cel mai fericit pe Atotputernicul Dumnezeu este faptul ca ne face bine, tie si mie !

Ramanand cu speranta, Pastorul John

They Devoted Themselves to Prayer

2009-04-25T10:16:51Z

Oana:

'''{{Dedicati rugaciunii}}'''

 Pe Muntele Maslinilor, unde Isus s-a ridicat la ceruri, discipolii s-au intalnit pentru a se ruga. S-au adunat intr-o mansarda in Ierusalim. Toti cei 11 apostoli si femeia care fusese alaturi de Isus erau acolo.

S-au rugat in numele lui Isus Hristos, care s-a ridicat la ceruri asa cum vazusera. Rugaciunea lor era pentru Dumnezeu Suveranul, Mantuitorul si Stapanul. Stiau ca Isus a fost la dreapta Sa si si-a trimis spiritul Sau. I-a insarcinat cu « fiti martorii Mei in Ierusalim, in toata Iudea si Samaria, pana la capatul lumii » (Apostoli 1 :8).

Dupa Rusalii, mii de credinciosi s-au devotat doctrinei apostolilor si i-au urmat…impartind paine si …rugaciuni (Apostoli 2 :42). Apostolii au invatat doctrina Evanghelica in stabilirea cultului. Se rugau in curtile templelor, in mansarde, si in casele discipolilor.

Apostolii nu erau sectanti. Au continuat sa se roage in Templul lui Solomon, venerandu-l pe unicul Dumnezeu prin invierea Fiului Sau. (Apostoli 2 :46 ; 3 :1). Se intalneau si in alte locuri in Ierusalim.

Mii de noi credinciosi si-au adunat rugaciunile impreuna. Casele din Ierusalim au devenit locuri de rugaciune si veneratie unde era celebrata Cina cea de Taina. Impartirea mancarii si a bunurilor au unit comunitatea care se ruga. S-au dedicat rugaciunii pentru ca s-au dedicat Domnului Isus. Doreau sa il reflecte pe El, si isi doreau sa il serveasca. Rastignirea si invierea Lui le-au ridicat rugaciunea pana la Tronul Tatalui.

Luca ne spune despre rugaciunile lor cand Petru si Ioan au fost eliberati, dupa ce au vindecat un olog : « Doamne, priveste-le teama si ingaduie-le supusilor tai cu toata indrazneala sa vorbeasca despre Cuvantul Tau, intinzandu-ti mana ca sa ii vindeci, iar aceste semne si minuni facandu-se in numele sfintiei tale, Sfinte Isuse » (Apostoli 4 :29-30)

Au perseverat in rugaciune pentru ca stiau ca Dumnezeu ii aude. Stiau ca suveranitatea lui Dumnezeu s-a implinit prin rastignire. Rugaciunile lor, precum si predica lui Petru au fost transformate prin intelegerea semnificatiei Rastignirii. Rugaciunea apostolica era imparatia rugaciunii, adresata Creatorului si suveranului lumii si al natiunilor lui. Amenintarile lui Sanhedrin impotriva marturiei apostolilor arata ura domnitorilor pamanteni fata de Suveranitatea lui Dumnezeu.(Psalmi 2, Apostoli 4 :24-27).

Apostolii s-au rugat pentru imparatia cerurilor si Domnul le-a raspuns rugaciunii prin forta cutremurului (Apostoli 4 :31). I-a umplut cu spiritul Lui. Au rostit cuvantul cu curaj : in templu, inaintea lui Sanhedrin, si a lumii. Semne si minuni atesta marturia apostolilor (2 Corinteni 12 :12)

Rugaciunea a continuat sa marcheze preotia apostolica. Impovarati cu eliberarea vaduvelor, apostolii au declarat ca nu trebuie sa paraseasca propovaduirea cuvantului si rugaciunea pentru a servi masele. Au cerut bisericii sa aleaga sapte oameni. I-au adunat ca sa conduca cu mila preotia si i-au hirotonit in rugaciune. Petru si ceilalti apostoli au fost chemati de Isus pentru a fi pune bazele bisericii. I-a insarcinat sa propovaduiasca evanghelia in lume. Cand Filip, unul dintre cei sapte, a dus Evanghelia in Samaria, Petru si Ioan au venit si i-au recunoscut munca. Cu rugaciunea si intinzandu-se mainile, darul Sfantului Duh a fost dat. Rugaciunea a continuat ca fiind parte a misiunii apostolilor. Petru a deschis usa Evangheliei lui arianilor din casa lui Cornelius. Dumnezeu a auzit rugaciunea credinciosului arian si l-a mantuit prin credinta. Mai tarziu, cand Petru a fost eliberat din inchisoare de un inger, a stiut unde sa gaseasca Crestinii. Se rugau in casa Mariei, mama lui Ioan Marcu.

Profetii si invatatorii Antiohiei, se intalneau in graba pentru a se ruga si erau indreptati de Sfantul Duh sa stea departe de Saul si Barnabas pentru misiunea pentru care ii chemase Dumnezeu. Dupa mai multe rugaciuni, si-au intins mainile si le-au trimis. Cand Pavel a infiintat biserica, a adunat invatatori, cu rugaciune si in mare graba.

Credinta lui Pavel era concentrata pe rugaciune, dupa cum stim din epistolele sale. Pavel le-a scris Filipinilor “Multumesc lui Dumnezeu de fiecare data cand imi aminteste de voi, in fiecare rugaciune pe care o fac pentru voi cu bucurie” (Filipini 1 :3) In nenumaratele studii, refugiul lui Pavel a fost rugaciunea si slava. Pavel si Silas stand in Filipi au ignorat sangerarea din spatele lor. Au cantat rugaciunile lui Dumnezeu si s-au rugat. Un cutremur a fost raspunsul lui Dumnezeu, eliberandu-I si salvandu-I din inchisoare.

In drumul spre Ierusalim, Pavel s-a oprit sa il intalneasca pe invatatorul Ephesian. A ingenuncheat pe plaja si s-a rugat. Stia de avertizarile profetilor care i-au spus ce suferinta il astepta la Ierusalim, insa scopul sau, intrupat in rugaciune, a fost mai puternic. In Ierusalim, Pavel a fost arestat de catre romani, si-a salvat viata din calea unor evrei din curtea templului. Si-a expus cazul lui Cezar, si a fost trimit la Roma – rugandu-se pentru camarazii sai in timpul furtunii, si pentru cei din Malta a caror barca a naufragiat.

Cititi rugaciunea lui Pavel in Ephesieni 3:14-21 si auziti-l cand a ingenuncheat pe plaja la Miles cu invatatorii Ephesieni. O sa vedeti cum se intersecteaza rugaciunea lui Pavel si biserica sa. Cele doua sunt adunate impreuna. Isus a fost in mare parte ceea ce a fost datorita rugaciunilor Lui. Pavel a fost la fel. Asa cum suntem noi toti.

They Devoted Themselves to Prayer

2009-04-25T10:16:09Z

Oana:

'''{{Dedicati rugaciunii}} '''

 Pe Muntele Maslinilor, unde Isus s-a ridicat la ceruri, discipolii s-au intalnit pentru a se ruga. S-au adunat intr-o mansarda in Ierusalim. Toti cei 11 apostoli si femeia care fusese alaturi de Isus erau acolo.

S-au rugat in numele lui Isus Hristos, care s-a ridicat la ceruri asa cum vazusera. Rugaciunea lor era pentru Dumnezeu Suveranul, Mantuitorul si Stapanul. Stiau ca Isus a fost la dreapta Sa si si-a trimis spiritul Sau. I-a insarcinat cu « fiti martorii Mei in Ierusalim, in toata Iudea si Samaria, pana la capatul lumii » (Apostoli 1 :8).

Dupa Rusalii, mii de credinciosi s-au devotat doctrinei apostolilor si i-au urmat…impartind paine si …rugaciuni (Apostoli 2 :42). Apostolii au invatat doctrina Evanghelica in stabilirea cultului. Se rugau in curtile templelor, in mansarde, si in casele discipolilor.

Apostolii nu erau sectanti. Au continuat sa se roage in Templul lui Solomon, venerandu-l pe unicul Dumnezeu prin invierea Fiului Sau. (Apostoli 2 :46 ; 3 :1). Se intalneau si in alte locuri in Ierusalim.

Mii de noi credinciosi si-au adunat rugaciunile impreuna. Casele din Ierusalim au devenit locuri de rugaciune si veneratie unde era celebrata Cina cea de Taina. Impartirea mancarii si a bunurilor au unit comunitatea care se ruga. S-au dedicat rugaciunii pentru ca s-au dedicat Domnului Isus. Doreau sa il reflecte pe El, si isi doreau sa il serveasca. Rastignirea si invierea Lui le-au ridicat rugaciunea pana la Tronul Tatalui.

Luca ne spune despre rugaciunile lor cand Petru si Ioan au fost eliberati, dupa ce au vindecat un olog : « Doamne, priveste-le teama si ingaduie-le supusilor tai cu toata indrazneala sa vorbeasca despre Cuvantul Tau, intinzandu-ti mana ca sa ii vindeci, iar aceste semne si minuni facandu-se in numele sfintiei tale, Sfinte Isuse » (Apostoli 4 :29-30)

Au perseverat in rugaciune pentru ca stiau ca Dumnezeu ii aude. Stiau ca suveranitatea lui Dumnezeu s-a implinit prin rastignire. Rugaciunile lor, precum si predica lui Petru au fost transformate prin intelegerea semnificatiei Rastignirii. Rugaciunea apostolica era imparatia rugaciunii, adresata Creatorului si suveranului lumii si al natiunilor lui. Amenintarile lui Sanhedrin impotriva marturiei apostolilor arata ura domnitorilor pamanteni fata de Suveranitatea lui Dumnezeu.(Psalmi 2, Apostoli 4 :24-27).

Apostolii s-au rugat pentru imparatia cerurilor si Domnul le-a raspuns rugaciunii prin forta cutremurului (Apostoli 4 :31). I-a umplut cu spiritul Lui. Au rostit cuvantul cu curaj : in templu, inaintea lui Sanhedrin, si a lumii. Semne si minuni atesta marturia apostolilor (2 Corinteni 12 :12)

Rugaciunea a continuat sa marcheze preotia apostolica. Impovarati cu eliberarea vaduvelor, apostolii au declarat ca nu trebuie sa paraseasca propovaduirea cuvantului si rugaciunea pentru a servi masele. Au cerut bisericii sa aleaga sapte oameni. I-au adunat ca sa conduca cu mila preotia si i-au hirotonit in rugaciune. Petru si ceilalti apostoli au fost chemati de Isus pentru a fi pune bazele bisericii. I-a insarcinat sa propovaduiasca evanghelia in lume. Cand Filip, unul dintre cei sapte, a dus Evanghelia in Samaria, Petru si Ioan au venit si i-au recunoscut munca. Cu rugaciunea si intinzandu-se mainile, darul Sfantului Duh a fost dat. Rugaciunea a continuat ca fiind parte a misiunii apostolilor. Petru a deschis usa Evangheliei lui arianilor din casa lui Cornelius. Dumnezeu a auzit rugaciunea credinciosului arian si l-a mantuit prin credinta. Mai tarziu, cand Petru a fost eliberat din inchisoare de un inger, a stiut unde sa gaseasca Crestinii. Se rugau in casa Mariei, mama lui Ioan Marcu.

Profetii si invatatorii Antiohiei, se intalneau in graba pentru a se ruga si erau indreptati de Sfantul Duh sa stea departe de Saul si Barnabas pentru misiunea pentru care ii chemase Dumnezeu. Dupa mai multe rugaciuni, si-au intins mainile si le-au trimis. Cand Pavel a infiintat biserica, a adunat invatatori, cu rugaciune si in mare graba.

Credinta lui Pavel era concentrata pe rugaciune, dupa cum stim din epistolele sale. Pavel le-a scris Filipinilor “Multumesc lui Dumnezeu de fiecare data cand imi aminteste de voi, in fiecare rugaciune pe care o fac pentru voi cu bucurie” (Filipini 1 :3) In nenumaratele studii, refugiul lui Pavel a fost rugaciunea si slava. Pavel si Silas stand in Filipi au ignorat sangerarea din spatele lor. Au cantat rugaciunile lui Dumnezeu si s-au rugat. Un cutremur a fost raspunsul lui Dumnezeu, eliberandu-I si salvandu-I din inchisoare.

In drumul spre Ierusalim, Pavel s-a oprit sa il intalneasca pe invatatorul Ephesian. A ingenuncheat pe plaja si s-a rugat. Stia de avertizarile profetilor care i-au spus ce suferinta il astepta la Ierusalim, insa scopul sau, intrupat in rugaciune, a fost mai puternic. In Ierusalim, Pavel a fost arestat de catre romani, si-a salvat viata din calea unor evrei din curtea templului. Si-a expus cazul lui Cezar, si a fost trimit la Roma – rugandu-se pentru camarazii sai in timpul furtunii, si pentru cei din Malta a caror barca a naufragiat.

Cititi rugaciunea lui Pavel in Ephesieni 3:14-21 si auziti-l cand a ingenuncheat pe plaja la Miles cu invatatorii Ephesieni. O sa vedeti cum se intersecteaza rugaciunea lui Pavel si biserica sa. Cele doua sunt adunate impreuna. Isus a fost in mare parte ceea ce a fost datorita rugaciunilor Lui. Pavel a fost la fel. Asa cum suntem noi toti.

They Devoted Themselves to Prayer

2009-04-25T10:15:27Z

Oana:

{{Dedicati rugaciunii}}
'''Dedicati rugaciunii'''

 Pe Muntele Maslinilor, unde Isus s-a ridicat la ceruri, discipolii s-au intalnit pentru a se ruga. S-au adunat intr-o mansarda in Ierusalim. Toti cei 11 apostoli si femeia care fusese alaturi de Isus erau acolo.

S-au rugat in numele lui Isus Hristos, care s-a ridicat la ceruri asa cum vazusera. Rugaciunea lor era pentru Dumnezeu Suveranul, Mantuitorul si Stapanul. Stiau ca Isus a fost la dreapta Sa si si-a trimis spiritul Sau. I-a insarcinat cu « fiti martorii Mei in Ierusalim, in toata Iudea si Samaria, pana la capatul lumii » (Apostoli 1 :8).

Dupa Rusalii, mii de credinciosi s-au devotat doctrinei apostolilor si i-au urmat…impartind paine si …rugaciuni (Apostoli 2 :42). Apostolii au invatat doctrina Evanghelica in stabilirea cultului. Se rugau in curtile templelor, in mansarde, si in casele discipolilor.

Apostolii nu erau sectanti. Au continuat sa se roage in Templul lui Solomon, venerandu-l pe unicul Dumnezeu prin invierea Fiului Sau. (Apostoli 2 :46 ; 3 :1). Se intalneau si in alte locuri in Ierusalim.

Mii de noi credinciosi si-au adunat rugaciunile impreuna. Casele din Ierusalim au devenit locuri de rugaciune si veneratie unde era celebrata Cina cea de Taina. Impartirea mancarii si a bunurilor au unit comunitatea care se ruga. S-au dedicat rugaciunii pentru ca s-au dedicat Domnului Isus. Doreau sa il reflecte pe El, si isi doreau sa il serveasca. Rastignirea si invierea Lui le-au ridicat rugaciunea pana la Tronul Tatalui.

Luca ne spune despre rugaciunile lor cand Petru si Ioan au fost eliberati, dupa ce au vindecat un olog : « Doamne, priveste-le teama si ingaduie-le supusilor tai cu toata indrazneala sa vorbeasca despre Cuvantul Tau, intinzandu-ti mana ca sa ii vindeci, iar aceste semne si minuni facandu-se in numele sfintiei tale, Sfinte Isuse » (Apostoli 4 :29-30)

Au perseverat in rugaciune pentru ca stiau ca Dumnezeu ii aude. Stiau ca suveranitatea lui Dumnezeu s-a implinit prin rastignire. Rugaciunile lor, precum si predica lui Petru au fost transformate prin intelegerea semnificatiei Rastignirii. Rugaciunea apostolica era imparatia rugaciunii, adresata Creatorului si suveranului lumii si al natiunilor lui. Amenintarile lui Sanhedrin impotriva marturiei apostolilor arata ura domnitorilor pamanteni fata de Suveranitatea lui Dumnezeu.(Psalmi 2, Apostoli 4 :24-27).

Apostolii s-au rugat pentru imparatia cerurilor si Domnul le-a raspuns rugaciunii prin forta cutremurului (Apostoli 4 :31). I-a umplut cu spiritul Lui. Au rostit cuvantul cu curaj : in templu, inaintea lui Sanhedrin, si a lumii. Semne si minuni atesta marturia apostolilor (2 Corinteni 12 :12)

Rugaciunea a continuat sa marcheze preotia apostolica. Impovarati cu eliberarea vaduvelor, apostolii au declarat ca nu trebuie sa paraseasca propovaduirea cuvantului si rugaciunea pentru a servi masele. Au cerut bisericii sa aleaga sapte oameni. I-au adunat ca sa conduca cu mila preotia si i-au hirotonit in rugaciune. Petru si ceilalti apostoli au fost chemati de Isus pentru a fi pune bazele bisericii. I-a insarcinat sa propovaduiasca evanghelia in lume. Cand Filip, unul dintre cei sapte, a dus Evanghelia in Samaria, Petru si Ioan au venit si i-au recunoscut munca. Cu rugaciunea si intinzandu-se mainile, darul Sfantului Duh a fost dat. Rugaciunea a continuat ca fiind parte a misiunii apostolilor. Petru a deschis usa Evangheliei lui arianilor din casa lui Cornelius. Dumnezeu a auzit rugaciunea credinciosului arian si l-a mantuit prin credinta. Mai tarziu, cand Petru a fost eliberat din inchisoare de un inger, a stiut unde sa gaseasca Crestinii. Se rugau in casa Mariei, mama lui Ioan Marcu.

Profetii si invatatorii Antiohiei, se intalneau in graba pentru a se ruga si erau indreptati de Sfantul Duh sa stea departe de Saul si Barnabas pentru misiunea pentru care ii chemase Dumnezeu. Dupa mai multe rugaciuni, si-au intins mainile si le-au trimis. Cand Pavel a infiintat biserica, a adunat invatatori, cu rugaciune si in mare graba.

Credinta lui Pavel era concentrata pe rugaciune, dupa cum stim din epistolele sale. Pavel le-a scris Filipinilor “Multumesc lui Dumnezeu de fiecare data cand imi aminteste de voi, in fiecare rugaciune pe care o fac pentru voi cu bucurie” (Filipini 1 :3) In nenumaratele studii, refugiul lui Pavel a fost rugaciunea si slava. Pavel si Silas stand in Filipi au ignorat sangerarea din spatele lor. Au cantat rugaciunile lui Dumnezeu si s-au rugat. Un cutremur a fost raspunsul lui Dumnezeu, eliberandu-I si salvandu-I din inchisoare.

In drumul spre Ierusalim, Pavel s-a oprit sa il intalneasca pe invatatorul Ephesian. A ingenuncheat pe plaja si s-a rugat. Stia de avertizarile profetilor care i-au spus ce suferinta il astepta la Ierusalim, insa scopul sau, intrupat in rugaciune, a fost mai puternic. In Ierusalim, Pavel a fost arestat de catre romani, si-a salvat viata din calea unor evrei din curtea templului. Si-a expus cazul lui Cezar, si a fost trimit la Roma – rugandu-se pentru camarazii sai in timpul furtunii, si pentru cei din Malta a caror barca a naufragiat.

Cititi rugaciunea lui Pavel in Ephesieni 3:14-21 si auziti-l cand a ingenuncheat pe plaja la Miles cu invatatorii Ephesieni. O sa vedeti cum se intersecteaza rugaciunea lui Pavel si biserica sa. Cele doua sunt adunate impreuna. Isus a fost in mare parte ceea ce a fost datorita rugaciunilor Lui. Pavel a fost la fel. Asa cum suntem noi toti.

The Holiness of Christ/ro

2009-03-16T10:01:44Z

Oana:

{{Sfintenia lui Hristos}} 

 

''2007 – Conferinta pentru Pastori – “Dorindu-l pe Dumnezeu » [Acestea sunt notite luate in timpul mesajului lui Sproul] Marc 4 :35-41'' 

'''Sfant''' este un cuvant cu nuanta. Are doua semnificatii de baza. Al doilea inteles semnifica puritatea morala (« fii sfant asa cum Eu sunt sfant »). Primul inteles semnifica maretia transcedentala, diferenta. In secolul 19, a existat o mare presiune a teologiei de a denigra transcendenta lui Dumnezeu si de a-L reduce doar la iminenta. Ca raspuns la acest demers a existat o supra reactie care L-a facut doar transcendent. Nu doar transcendent, ci toate la un loc. Ganz ander. Aceasta vine de la dorinta de a-i proteja maretia, dar in acest process prestatia lui Dumnezeu este incognoscibila. La mijloc, unde dorim sa fim, Dumnezeu e extrem de diferit, dar nu diferit in totalitate.

Pentru a intelege ce inseamna sa fii sfant de diferite religii si cum raspund ele la sensul prezentei sfinteniei, Rudolph Otto a analizat mai multe civilizatii. Cartea sa se numeste Das Heilige sau Ideea de sfintenie. El a descoperit ca fiecare societate stie cate ceva despre ce inseamna sfintenia in religia sa. Otto reduce sensul sfinteniei la doua cuvinte : mysterium-tremendum - cuvant pe care nu il intelegem ca semnificand sensul de spaima, oroare sau teroare atunci cand il auzim. Raspunsul comun al aliatului suprem este de tremur, freamat.

O ultima prolegoma:

Daca analizam scrierile ateistilor din secolele 19 si 20, se remarca ca nu sunt multi care aduc argumente impotriva existentei lui Dumnezeu – de asta s-au ocupat in Iluminism. Intrebarea lor era, din moment ce nu exista Dumnezeu, cum se explica faptul ca mintea omului este incurabil religioasa. Fiecare cultura este cufundata într-un fel de cult al fiintei transcendentale. Toti au ajuns la aceeasi concluzie: forta conducatoare a religiei este slabiciunea si nevoia psihologica. Oamenii se tem de ceea ce pot distruge. De teama, ei creeaza Dumnezei in propria lor imaginatie.

Freud le-a insumat, spunand ca oamenii sunt terifiati de moarte.si din moment ce natura nu iarta pe nimeni, trebuie sa invatam cum sa tratam ostilitatea naturii. Personalizam natura pentru a putea face fata indiferentei ei. Si apoi facem un pas inainte si facem natura sacra atribuindu-i personalitatea divina care are puterea sa ne protejeze. Freud credea ca asta se intampla datorita religiei. Avand asta in vedere, sa citim Marc 4. In timp ce furtuna a rupt barca, Isus dormea. Discipolii s-au speriat si s-au enervat pe Isus – “Nu iti pasa ca noi pierim?” Isus nu i-a dojenit. A dojenit in schimb fortele naturii. “Pace! Fii in continuare!” imagineaza-ti asta. Iti trezesti liderul si ii ceri ajutorul si el incepe sa vorbeasca cu apa si cu vantul. Insa acesta este cel prin care , cu care si pentru care toate lucrurile au fost facute. Si El isi foloseste autoritatea asupra fortelor naturii. Intr-o clipa vantul s-a oprit – nu ca un zefir in aer – si apa s-a facut precum sticla. Ce reactie astepti atunci din partea discipolilor? Poate «Multumesc, Isuse ! ». Insa, nu. Li s-a facut frica. Acum frica nu era fata de vant si apa, ci fata de Isus. “Ce fel de om este acesta caruia i se supun chiar vantul si marea ? »

Clasificam oamenii in mintea noastra. Ne uitam la ei si incepem sa ii judecam imediat. Impartim oamenii in categorii, specii, genuri. Si pentru prima data in viata, discipolul intalneste o persoana care nu se incadreaza in nici o categorie. Au fost in prezenta unui om cu propria lui clasa. Aceasta deosebire a fost strainul care i-a ingrozit.

In topul celor 10 fobii din America se afla xenofobia, teama de straini.Discipolii erau xenofobi convinsi. Hristos era un strain. Nucleul acestei diferente consta in faptul ca era sfant. Aceasta este o averisune cladita in inima omului impotriva a tot ce este sfant. Incearca sa intri in mintea lui Petru atunci cand Isus le-a spus sa isi arunce navodul in partea cealalta a barcii. Petru a crezut ca e o gluma – poate « El este Stapanul, sa ne distram ». Ei s-au supus si fiecare peste din Marea Galilei a sarit in navod.

Daca ai fi fost Petru ce ai fi facut – « Iti spun eu – am o afacere pentru tine ». Un om de afaceri viclean ar fi facut o afacere cu Hristos. Insa Petru s-a uitat la Isus si i-a zis – «Indeparteaza-te de mine, eu sunt un om pacatos ». Isus nu le-a tinut o predica despre pocainta, El le-a zis doar unde sa arunce navodul. Dar in prezenta sfinteniei, Petru a devenit constient de propriul pacat.

Pentru a raspunde lui Freud si altora: de ce am inventa un Dumnezeu mai infricosator decat natura sperand ca el ne va proteja de ea ? Ascultati ce spun astazi necredinciosii despre Isus : mare invatator, umanitar terifiant. Dar aceasta opinie poate fi pastrata in conditiile de siguranta de peste 2000 de ani. De ce vor sa il omoare contemporanii ? Isus nu a fost rastignit pentru ca a spus cum cresc crinii, ci pentru ca a spus cum fura hotii. Lumea nu ar putea suporta ideea sfinteniei unui singur Israel. Cine il uraste pe Hristos cel mai mult?

Cei care sunt condamnati public ca fiind sfinti. Insa sfintenia lor a fost falsificata, si falsitatea expusa ca fiind adevarata. Primii care il recunosc pe Isus sunt demonii si ei sunt cei ingroziti. Chiar si demonii tremura in fata sfinteniei. Suntem la conducere. Ce fel de Isus predam? Dorim doar un Isus binecuvantat – bland si prietenos ? sau dorim un Isus – strain si un Isus – stapanul naturii ? il declamati si defaimati pe Hristos ? Oamenii nu vor asta. Ei eu nevoie sa il vada in deplinatatea Gloriei sale, maretia puterii sale, autoritatea stapanirii sale. Nimic mai putin nu face pentru o lume pe cale sa moara, decat un mantuitor care este sfant in intregime.

Nu stim ce este Crestinatatea pana cand nu lucram cu Dumnezeu si il iubim pentru ceea ce este si nu doar pentru ceea ce ne da. Nu sunt obsedat de sfintenie pentru ca sunt sfant. Iubesc sfintenia lui Dumnezeu pentru ca el este singura mea speranta. Fara mila si sfintenia lui nu ar exista nici o limita a slabiciunii mele. Dar nu putem sa il iubim doar pentru sfintenia sa. Trebuie sa il cunostem si sa il iubim pentru frumusetea si perfectiunea sfinteniei sale.

The Holiness of Christ/ro

2009-03-16T09:59:25Z

Oana:

{{Sfintenia lui Hristos}} 

 

''2007 – Conferinta pentru Pastori – “Dorindu-l pe Dumnezeu » [Acestea sunt notite luate in timpul mesajului lui Sproul] Marc 4 :35-41'' 

'''Sfant''' este un cuvant cu nuanta. Are doua semnificatii de baza. Al doilea inteles semnifica puritatea morala (« fii sfant asa cum Eu sunt sfant »). Primul inteles semnifica maretia transcedentala, diferenta. In secolul 19, a existat o mare presiune a teologiei de a denigra transcendenta lui Dumnezeu si de a-L reduce doar la iminenta. Ca raspuns la acest demers a existat o supra reactie care L-a facut doar transcendent. Nu doar transcendent, ci toate la un loc. Ganz ander. Aceasta vine de la dorinta de a-i proteja maretia, dar in acest process prestatia lui Dumnezeu este incognoscibila. La mijloc, unde dorim sa fim, Dumnezeu e extrem de diferit, dar nu diferit in totalitate. Pentru a intelege ce inseamna sa fii sfant de diferite religii si cum raspund ele la sensul prezentei sfinteniei, Rudolph Otto a analizat mai multe civilizatii. Cartea sa se numeste Das Heilige sau Ideea de sfintenie. El a descoperit ca fiecare societate stie cate ceva despre ce inseamna sfintenia in religia sa. Otto reduce sensul sfinteniei la doua cuvinte : mysterium-tremendum - cuvant pe care nu il intelegem ca semnificand sensul de spaima, oroare sau teroare atunci cand il auzim. Raspunsul comun al aliatului suprem este de tremur, freamat. O ultima prolegoma: Daca analizam scrierile ateistilor din secolele 19 si 20, se remarca ca nu sunt multi care aduc argumente impotriva existentei lui Dumnezeu – de asta s-au ocupat in Iluminism. Intrebarea lor era, din moment ce nu exista Dumnezeu, cum se explica faptul ca mintea omului este incurabil religioasa. Fiecare cultura este cufundata într-un fel de cult al fiintei transcendentale. Toti au ajuns la aceeasi concluzie: forta conducatoare a religiei este slabiciunea si nevoia psihologica. Oamenii se tem de ceea ce pot distruge. De teama, ei creeaza Dumnezei in propria lor imaginatie. Freud le-a insumat, spunand ca oamenii sunt terifiati de moarte.si din moment ce natura nu iarta pe nimeni, trebuie sa invatam cum sa tratam ostilitatea naturii. Personalizam natura pentru a putea face fata indiferentei ei. Si apoi facem un pas inainte si facem natura sacra atribuindu-i personalitatea divina care are puterea sa ne protejeze. Freud credea ca asta se intampla datorita religiei. Avand asta in vedere, sa citim Marc 4. In timp ce furtuna a rupt barca, Isus dormea. Discipolii s-au speriat si s-au enervat pe Isus – “Nu iti pasa ca noi pierim?” Isus nu i-a dojenit. A dojenit in schimb fortele naturii. “Pace! Fii in continuare!” imagineaza-ti asta. Iti trezesti liderul si ii ceri ajutorul si el incepe sa vorbeasca cu apa si cu vantul. Insa acesta este cel prin care , cu care si pentru care toate lucrurile au fost facute. Si El isi foloseste autoritatea asupra fortelor naturii. Intr-o clipa vantul s-a oprit – nu ca un zefir in aer – si apa s-a facut precum sticla. Ce reactie astepti atunci din partea discipolilor? Poate «Multumesc, Isuse ! ». Insa, nu. Li s-a facut frica. Acum frica nu era fata de vant si apa, ci fata de Isus. “Ce fel de om este acesta caruia i se supun chiar vantul si marea ? » Clasificam oamenii in mintea noastra. Ne uitam la ei si incepem sa ii judecam imediat. Impartim oamenii in categorii, specii, genuri. Si pentru prima data in viata, discipolul intalneste o persoana care nu se incadreaza in nici o categorie. Au fost in prezenta unui om cu propria lui clasa. Aceasta deosebire a fost strainul care i-a ingrozit. In topul celor 10 fobii din America se afla xenofobia, teama de straini. Discipolii erau xenofobi convinsi. Hristos era un strain. Nucleul acestei diferente consta in faptul ca era sfant. Aceasta este o averisune cladita in inima omului impotriva a tot ce este sfant. Incearca sa intri in mintea lui Petru atunci cand Isus le-a spus sa isi arunce navodul in partea cealalta a barcii. Petru a crezut ca e o gluma – poate « El este Stapanul, sa ne distram ». Ei s-au supus si fiecare peste din Marea Galilei a sarit in navod. Daca ai fi fost Petru ce ai fi facut – « Iti spun eu – am o afacere pentru tine ». Un om de afaceri viclean ar fi facut o afacere cu Hristos. Insa Petru s-a uitat la Isus si i-a zis – «Indeparteaza-te de mine, eu sunt un om pacatos ». Isus nu le-a tinut o predica despre pocainta, El le-a zis doar unde sa arunce navodul. Dar in prezenta sfinteniei, Petru a devenit constient de propriul pacat. Pentru a raspunde lui Freud si altora: de ce am inventa un Dumnezeu mai infricosator decat natura sperand ca el ne va proteja de ea ? Ascultati ce spun astazi necredinciosii despre Isus : mare invatator, umanitar terifiant. Dar aceasta opinie poate fi pastrata in conditiile de siguranta de peste 2000 de ani. De ce vor sa il omoare contemporanii ? Isus nu a fost rastignit pentru ca a spus cum cresc crinii, ci pentru ca a spus cum fura hotii. Lumea nu ar putea suporta ideea sfinteniei unui singur Israel. Cine il uraste pe Hristos cel mai mult? Cei care sunt condamnati public ca fiind sfinti. Insa sfintenia lor a fost falsificata, si falsitatea expusa ca fiind adevarata. Primii care il recunosc pe Isus sunt demonii si ei sunt cei ingroziti. Chiar si demonii tremura in fata sfinteniei. Suntem la conducere. Ce fel de Isus predam? Dorim doar un Isus binecuvantat – bland si prietenos ? sau dorim un Isus – strain si un Isus – stapanul naturii ? il declamati si defaimati pe Hristos ? Oamenii nu vor asta. Ei eu nevoie sa il vada in deplinatatea Gloriei sale, maretia puterii sale, autoritatea stapanirii sale. Nimic mai putin nu face pentru o lume pe cale sa moara, decat un mantuitor care este sfant in intregime. Nu stim ce este Crestinatatea pana cand nu lucram cu Dumnezeu si il iubim pentru ceea ce este si nu doar pentru ceea ce ne da. Nu sunt obsedat de sfintenie pentru ca sunt sfant. Iubesc sfintenia lui Dumnezeu pentru ca el este singura mea speranta. Fara mila si sfintenia lui nu ar exista nici o limita a slabiciunii mele. Dar nu putem sa il iubim doar pentru sfintenia sa. Trebuie sa il cunostem si sa il iubim pentru frumusetea si perfectiunea sfinteniei sale.

The Holiness of Christ/ro

2009-03-16T09:58:18Z

Oana:

{{Sfintenia lui Hristos|}},

''2007 – Conferinta pentru Pastori – “Dorindu-l pe Dumnezeu » [Acestea sunt notite luate in timpul mesajului lui Sproul] Marc 4 :35-41'' 

'''Sfant''' este un cuvant cu nuanta. Are doua semnificatii de baza. Al doilea inteles semnifica puritatea morala (« fii sfant asa cum Eu sunt sfant »). Primul inteles semnifica maretia transcedentala, diferenta. In secolul 19, a existat o mare presiune a teologiei de a denigra transcendenta lui Dumnezeu si de a-L reduce doar la iminenta. Ca raspuns la acest demers a existat o supra reactie care L-a facut doar transcendent. Nu doar transcendent, ci toate la un loc. Ganz ander. Aceasta vine de la dorinta de a-i proteja maretia, dar in acest process prestatia lui Dumnezeu este incognoscibila. La mijloc, unde dorim sa fim, Dumnezeu e extrem de diferit, dar nu diferit in totalitate. Pentru a intelege ce inseamna sa fii sfant de diferite religii si cum raspund ele la sensul prezentei sfinteniei, Rudolph Otto a analizat mai multe civilizatii. Cartea sa se numeste Das Heilige sau Ideea de sfintenie. El a descoperit ca fiecare societate stie cate ceva despre ce inseamna sfintenia in religia sa. Otto reduce sensul sfinteniei la doua cuvinte : mysterium-tremendum - cuvant pe care nu il intelegem ca semnificand sensul de spaima, oroare sau teroare atunci cand il auzim. Raspunsul comun al aliatului suprem este de tremur, freamat. O ultima prolegoma: Daca analizam scrierile ateistilor din secolele 19 si 20, se remarca ca nu sunt multi care aduc argumente impotriva existentei lui Dumnezeu – de asta s-au ocupat in Iluminism. Intrebarea lor era, din moment ce nu exista Dumnezeu, cum se explica faptul ca mintea omului este incurabil religioasa. Fiecare cultura este cufundata într-un fel de cult al fiintei transcendentale. Toti au ajuns la aceeasi concluzie: forta conducatoare a religiei este slabiciunea si nevoia psihologica. Oamenii se tem de ceea ce pot distruge. De teama, ei creeaza Dumnezei in propria lor imaginatie. Freud le-a insumat, spunand ca oamenii sunt terifiati de moarte.si din moment ce natura nu iarta pe nimeni, trebuie sa invatam cum sa tratam ostilitatea naturii. Personalizam natura pentru a putea face fata indiferentei ei. Si apoi facem un pas inainte si facem natura sacra atribuindu-i personalitatea divina care are puterea sa ne protejeze. Freud credea ca asta se intampla datorita religiei. Avand asta in vedere, sa citim Marc 4. In timp ce furtuna a rupt barca, Isus dormea. Discipolii s-au speriat si s-au enervat pe Isus – “Nu iti pasa ca noi pierim?” Isus nu i-a dojenit. A dojenit in schimb fortele naturii. “Pace! Fii in continuare!” imagineaza-ti asta. Iti trezesti liderul si ii ceri ajutorul si el incepe sa vorbeasca cu apa si cu vantul. Insa acesta este cel prin care , cu care si pentru care toate lucrurile au fost facute. Si El isi foloseste autoritatea asupra fortelor naturii. Intr-o clipa vantul s-a oprit – nu ca un zefir in aer – si apa s-a facut precum sticla. Ce reactie astepti atunci din partea discipolilor? Poate «Multumesc, Isuse ! ». Insa, nu. Li s-a facut frica. Acum frica nu era fata de vant si apa, ci fata de Isus. “Ce fel de om este acesta caruia i se supun chiar vantul si marea ? » Clasificam oamenii in mintea noastra. Ne uitam la ei si incepem sa ii judecam imediat. Impartim oamenii in categorii, specii, genuri. Si pentru prima data in viata, discipolul intalneste o persoana care nu se incadreaza in nici o categorie. Au fost in prezenta unui om cu propria lui clasa. Aceasta deosebire a fost strainul care i-a ingrozit. In topul celor 10 fobii din America se afla xenofobia, teama de straini. Discipolii erau xenofobi convinsi. Hristos era un strain. Nucleul acestei diferente consta in faptul ca era sfant. Aceasta este o averisune cladita in inima omului impotriva a tot ce este sfant. Incearca sa intri in mintea lui Petru atunci cand Isus le-a spus sa isi arunce navodul in partea cealalta a barcii. Petru a crezut ca e o gluma – poate « El este Stapanul, sa ne distram ». Ei s-au supus si fiecare peste din Marea Galilei a sarit in navod. Daca ai fi fost Petru ce ai fi facut – « Iti spun eu – am o afacere pentru tine ». Un om de afaceri viclean ar fi facut o afacere cu Hristos. Insa Petru s-a uitat la Isus si i-a zis – «Indeparteaza-te de mine, eu sunt un om pacatos ». Isus nu le-a tinut o predica despre pocainta, El le-a zis doar unde sa arunce navodul. Dar in prezenta sfinteniei, Petru a devenit constient de propriul pacat. Pentru a raspunde lui Freud si altora: de ce am inventa un Dumnezeu mai infricosator decat natura sperand ca el ne va proteja de ea ? Ascultati ce spun astazi necredinciosii despre Isus : mare invatator, umanitar terifiant. Dar aceasta opinie poate fi pastrata in conditiile de siguranta de peste 2000 de ani. De ce vor sa il omoare contemporanii ? Isus nu a fost rastignit pentru ca a spus cum cresc crinii, ci pentru ca a spus cum fura hotii. Lumea nu ar putea suporta ideea sfinteniei unui singur Israel. Cine il uraste pe Hristos cel mai mult? Cei care sunt condamnati public ca fiind sfinti. Insa sfintenia lor a fost falsificata, si falsitatea expusa ca fiind adevarata. Primii care il recunosc pe Isus sunt demonii si ei sunt cei ingroziti. Chiar si demonii tremura in fata sfinteniei. Suntem la conducere. Ce fel de Isus predam? Dorim doar un Isus binecuvantat – bland si prietenos ? sau dorim un Isus – strain si un Isus – stapanul naturii ? il declamati si defaimati pe Hristos ? Oamenii nu vor asta. Ei eu nevoie sa il vada in deplinatatea Gloriei sale, maretia puterii sale, autoritatea stapanirii sale. Nimic mai putin nu face pentru o lume pe cale sa moara, decat un mantuitor care este sfant in intregime. Nu stim ce este Crestinatatea pana cand nu lucram cu Dumnezeu si il iubim pentru ceea ce este si nu doar pentru ceea ce ne da. Nu sunt obsedat de sfintenie pentru ca sunt sfant. Iubesc sfintenia lui Dumnezeu pentru ca el este singura mea speranta. Fara mila si sfintenia lui nu ar exista nici o limita a slabiciunii mele. Dar nu putem sa il iubim doar pentru sfintenia sa. Trebuie sa il cunostem si sa il iubim pentru frumusetea si perfectiunea sfinteniei

How should I spend my time?/ro

2009-02-26T10:05:56Z

Oana:

''Urmatorul text este o transcriere a unei casete audio''

'''{{Cum ar trebui sa imi petrec timpul?}} '''

 

Modul in care imi petrec timpul – si este singurul mod biblic pe care il stiu, desi nu sunt atat de bun pe cat mi-as dori sa fiu – este sa experimentez ceea ce este scris in Romani 12:2 “Nu fi conformist” – astazi, in aceasta dupa-amiaza, in alegerile si prioritatile tale – “la aceasta varsta, dar transformate prin reinnoirea gandirii, pentru a putea dovedi care este dorinta lui Dumnezeu”. Revizuindu-mi deciziile luate astazi, cum as putea sa am gustul spiritual astfel incat sa pot gusta din dorinta lui Dumnezeu, din ceea ce este bine, acceptabil si perfect ? Si raspunsul pe care il da Biblia este, - “Sa ai o minte care se transforma”.

Asadar, muncim cu cuvantul si cu rugaciunea, nu doar pentru a ne da seama daca faptele noastre sunt mai mult sau mai putin acceptabile, dar muncim ca sa avem o minte care gandeste si simte lucrurile asa cum Hristos le face. Atunci cand telefonul suna, sau apare o oportunitate undeva, sau trebuie sa alegem intre una sau alta, exista ceva in mintea noastra care discerne cand Hristos ar trebui preamarit, unde credinta ar trebui cladita, si unde oamenii are trebui iubiti. Ceea ce este remarcabil esta faptul ca sunt oameni care au o capacitate mica de a intelege teologia formala, care imbobocesc atunci cand vorbim despre sfintenie si iubire. Ei par sa aiba capacitatea de a discearne intr-o clipa, printr-o clipire a ochiului, ce cuvant ar fi de ajutor, ce actiune ar fi cea mai edificatoare. Si daca i-ai intreba, “Acum de ce faci asta?”, ei nu ar fi capabili sa iti dea o explicatie logica. Ei doar intuiesc, este o intuitie spirituala, nu doar una bazata pe consulatarea unei liste. Si asta este ce ne dorim. Vrem sa ne trezim dimineata, sa mergem catre cuvant, sa ne rugam, si sa progresam in transformarea mintii noastre.

How should I spend my time?/ro

2009-02-26T09:53:14Z

Oana:

Humiliation to Exaltation

2009-02-12T18:50:04Z

Oana:

{{info|De la umilinta la exaltare}} 

 

Este chiar acolo. Se leagana ca si cum ar fi un simplu gand ulterior atasat capitolului II din Geneza. Dar noi stim ca nu exista ganduri ulterioare in mintea si inspiratia Sfantului Duh. Astfel, cautam in acest pasaj sa gasim cheia referitoare la conditia noastra inainte de mizeria pacatului. Capitolul 2, versetul 25, spune “Erau amandoi goi, barbatul si sotia lui, si nu le era rusine.” Acest lucru ne spune ca inainte ca pacatul sa vina in lume, nu exista rusine.Nu exista jena. Experienta umilintei era complet necunoscuta si straina rasei umane. In orice caz, odata cu prima experienta a pacatului a aparut si puternica apasare legata de rusinea si jena personala. Rusinea si jena sunt sentimente si experiente ce apar in noi in proportii variate.Cea mai rea forma de rusine, cea mai ingrozitoare forma de jena, este cea care rezulta in umilinta completa si categorica. Umilinta aduce cu ea nu doar partea rusinoasa a jenei, dar si sensul disperarii noastre atunci cand ne pierdem demnitatea, si reputatia noastra cade in ruina.

 Este sigur ca Salvatorul nostru s-a incarnat de buna voie in acest domeniu al rusinii si umilintei. Imnul popular “Palatele de fildes”, infatiseaza coborarea Lui din glorie – plecarea voluntara a Fiului Omului din palatul de fildes care este salasul Lui vesnic. A ales de buna voie sa nu fie renumit, sa devina om si sluga, supus chiar si dincolo de moarte. Hristos a acceptat aceasta umilinta de buna voie, umilinta care sta la inceputul intregului sau parcurs prin care El calatoreste pe drumul Lui catre glorie si catre preamarirea Sa finala.Parcursul, asa cum este descris in Noul Testament, trece de la umilinta nasterii lui Hristos la preamarirea rastingnirii Lui, inaltarii si reinvierii Lui.

 Calitatea preamaririi este exact opusul calitatii umilintei, fiind o antiteza puternica intre cele doua. In preamarire, demnitatea nu este doar recastigata, ci si incoronata cu gloria pe care doar Dumnezeu o poate darui. Cand analizam tema biblica a preamaririi lui Isus, suntem atenti la modul in care Tatal isi rasplateste Fiul Sau si isi inchina gloria Sa intregii creatii.

 Ni s-a spus ca nimeni nu ajunge in rai decat Cel care coboara din rai, si ni s-a spus de asemenea ca in baptism, ni se da nota si semnul pentru participarea alaturi de Isus atat in umilinta cat si in preamarirea Lui. Promisiunea participarii la preamarirea lui Hristos este data fiecarui credincios – dar aici este o capcana.

 Exista o avertizare si aceasta avertizare este clara: in cazul in care dorim sa participam la umilinta lui Isus, nu am avea nici un motiv sa asteptam vreodata sa participam la preamarirea Lui. Dar aceasta este coroana asezata in fata noastra pe care o vom primi oricum, noi cei care nu avem nici un drept la gloria si onoarea eterna, pentru ceea ce a fost acumulat in mod constant prin Mantuitorul nostru.

 In 1990, am scris o carte intitulata “Gloria lui Hristos”. Redactarea acestei carti a fost cea mai emotionanta experienta pe care am avut-o. Rolul meu a fost acela de a demonstra ca in timp ce exista o evolutie generala de la umilinta la exaltare in viata si comunitatea lui Isus, acesta evolutie nu curge pe o linie nemarcata, care se muta neintrerupt de la umilinta la exaltare.Mai mult, cartea explica faptul ca evolutia generala a lui Isus de la umilinta la exaltare, in momentele cele mai groaznice ale umilintei Lui, exista interjectii pentru maretia lui Dumnezeu, in care este exprimata si maretia pentru Fiului Sau.

 De exemplu, cand ne referim la nativitatea lui Isus, este usor sa ne concentram atentia asupra stancii saracite care a mers cu el cand s-a nascut in acel loc unde El nu a fost bine venit in salasul sau innascut.A fost un sentiment coplesitor de degradare în umilinta naşterii Lui. La fiecare moment de cand Domnul a venit pe lume in aceste circumstante injositoare, intr-un timp scurt raiurile s-au spart de gloria lui Dumnezeu care stralucea in fata ochilor pastorilor anuntand nasterea lui ca Rege. Chiar si cand a fost la rascruce, in cele mai crunte momente ale umilinteui Lui, inca se mai pastreaza urma triumfului Sau asupra raului, trupul sau nefiind aruncat ca pe gunoi in afara Ierusalimului; mai mult, urmand predictia profetica a lui Isaia, capitolul 53, trupul lui Isus a fost intins ca sa se odihneasca in mormantul unui om bogat. Moartea Sa a fost modesta, insa inmormantarea Sa a fost in onoarea celui mai mare om in termeni istorici. Trupul sau a fost imbalsamat cu cele mai dulci mirodenii si cele mai scumpe parfumuri, si a primit la inmormantare titlu onorific. Asadar, Dumnezeu, de-a lungul suferintei umilului Sau supus, nu va permite celui Sfant sa vada coruptia.

 In paginile Scripturii, observam sclipiri ici si colo, trecand de voal si de masca umanitatii lui Isus, trecand de armura umilintei si injosirii pe care a suportat-o in timpul vietii sale pamantesti.Aceste momente, sau sclipiri, ale gloriei ar trebui sa fie pentru Crestini o presimtire a ceea ce va urma , nu doar pentru ultima exaltare a lui Isus in desavarsirea regatului Sau, ci si gustul raiului insasi pentru noi , pe masura ce noi am devenit mostenitorii lui Isus. Sfarsitul mare a lui Isus, destinul Sau, mostenirea Sa, promise si garantate de catre Tatal, este glorie, si aceasta glorie El o imparte cu toti cei care au incredere in El.

 In limbaj comun, termenii exaltare si umilinta sunt opusi. Una dintre cele mai mari maretii a lui Dumnezeu arata adevarul si cea mai acida ironie este aceea ca la rascrucea lui Hristos, acesti poli opusi emerg si sunt reconciliati. In umilinta Sa, ne regasim exaltarea. Rusinea noastra este inlocuita de Gloria Lui. Compozitorul a avut dreptate cand a scris “Pacatul meu, rusinea mea, slava mea, toate s-au rastignit”

Humiliation to Exaltation

2009-02-12T18:48:29Z

Oana:

{{info|De la umilinta la exaltare}} 

 

Este chiar acolo. Se leagana ca si cum ar fi un simplu gand ulterior atasat capitolului II din Geneza. Dar noi stim ca nu exista ganduri ulterioare in mintea si inspiratia Sfantului Duh. Astfel, cautam in acest pasaj sa gasim cheia referitoare la conditia noastra inainte de mizeria pacatului. Capitolul 2, versetul 25, spune “Erau amandoi goi, barbatul si sotia lui, si nu le era rusine.” Acest lucru ne spune ca inainte ca pacatul sa vina in lume, nu exista rusine.Nu exista jena. Experienta umilintei era complet necunoscuta si straina rasei umane. In orice caz, odata cu prima experienta a pacatului a aparut si puternica apasare legata de rusinea si jena personala. Rusinea si jena sunt sentimente si experiente ce apar in noi in proportii variate.Cea mai rea forma de rusine, cea mai ingrozitoare forma de jena, este cea care rezulta in umilinta completa si categorica. Umilinta aduce cu ea nu doar partea rusinoasa a jenei, dar si sensul disperarii noastre atunci cand ne pierdem demnitatea, si reputatia noastra cade in ruina.

 Este sigur ca Salvatorul nostru s-a incarnat de buna voie in acest domeniu al rusinii si umilintei. Imnul popular “Palatele de fildes”, infatiseaza coborarea Lui din glorie – plecarea voluntara a Fiului Omului din palatul de fildes care este salasul Lui vesnic. A ales de buna voie sa nu fie renumit, sa devina om si sluga, supus chiar si dincolo de moarte. Hristos a acceptat aceasta umilinta de buna voie, umilinta care sta la inceputul intregului sau parcurs prin care El calatoreste pe drumul Lui catre glorie si catre preamarirea Sa finala.Parcursul, asa cum este descris in Noul Testament, trece de la umilinta nasterii lui Hristos la preamarirea rastingnirii Lui, inaltarii si reinvierii Lui.

 Calitatea preamaririi este exact opusul calitatii umilintei, fiind o antiteza puternica intre cele doua. In preamarire, demnitatea nu este doar recastigata, ci si incoronata cu gloria pe care doar Dumnezeu o poate darui. Cand analizam tema biblica a preamaririi lui Isus, suntem atenti la modul in care Tatal isi rasplateste Fiul Sau si isi inchina gloria Sa intregii creatii.

 Ni s-a spus ca nimeni nu ajunge in rai decat Cel care coboara din rai, si ni s-a spus de asemenea ca in baptism, ni se da nota si semnul pentru participarea alaturi de Isus atat in umilinta cat si in preamarirea Lui. Promisiunea participarii la preamarirea lui Hristos este data fiecarui credincios – dar aici este o capcana.

 Exista o avertizare si aceasta avertizare este clara: in cazul in care dorim sa participam la umilinta lui Isus, nu am avea nici un motiv sa asteptam vreodata sa participam la preamarirea Lui. Dar aceasta este coroana asezata in fata noastra pe care o vom primi oricum, noi cei care nu avem nici un drept la gloria si onoarea eterna, pentru ceea ce a fost acumulat in mod constant prin Mantuitorul nostru.

 In 1990, am scris o carte intitulata “Gloria lui Hristos”. Redactarea acestei carti a fost cea mai emotionanta experienta pe care am avut-o. Rolul meu a fost acela de a demonstra ca in timp ce exista o evolutie generala de la umilinta la exaltare in viata si comunitatea lui Isus, acesta evolutie nu curge pe o linie nemarcata, care se muta neintrerupt de la umilinta la exaltare.Mai mult, cartea explica faptul ca evolutia generala a lui Isus de la umilinta la exaltare, in momentele cele mai groaznice ale umilintei Lui, exista interjectii pentru maretia lui Dumnezeu, in care este exprimata si maretia pentru Fiului Sau.

 De exemplu, cand ne referim la nativitatea lui Isus, este usor sa ne concentram atentia asupra stancii saracite care a mers cu el cand s-a nascut in acel loc unde El nu a fost bine venit in salasul sau innascut.A fost un sentiment coplesitor de degradare în umilinta naşterii Lui. La fiecare moment de cand Domnul a venit pe lume in aceste circumstante injositoare, intr-un timp scurt raiurile s-au spart de gloria lui Dumnezeu care stralucea in fata ochilor pastorilor anuntand nasterea lui ca Rege. Chiar si cand a fost la rascruce, in cele mai crunte momente ale umilinteui Lui, inca se mai pastreaza urma triumfului Sau asupra raului, trupul sau nefiind aruncat ca pe gunoi in afara Ierusalimului; mai mult, urmand predictia profetica a lui Isaia, capitolul 53, trupul lui Isus a fost intins ca sa se odihneasca in mormantul unui om bogat. Moartea Sa a fost modesta, insa inmormantarea Sa a fost in onoarea celui mai mare om in termeni istorici. Trupul sau a fost imbalsamat cu cele mai dulci mirodenii si cele mai scumpe parfumuri, si a primit la inmormantare titlu onorific. Asadar, Dumnezeu, de-a lungul suferintei umilului Sau supus, nu va permite celui Sfant sa vada coruptia.

 In paginile Scripturii, observam sclipiri ici si colo, trecand de voal si de masca umanitatii lui Isus, trecand de armura umilintei si injosirii pe care a suportat-o in timpul vietii sale pamantesti.Aceste momente, sau sclipiri, ale gloriei ar trebui sa fie pentru Crestini o presimtire a ceea ce va urma , nu doar pentru ultima exaltare a lui Isus in desavarsirea regatului Sau, ci si gustul raiului insasi pentru noi , pe masura ce noi am devenit mostenitorii lui Isus. Sfarsitul mare a lui Isus, destinul Sau, mostenirea Sa, promise si garantate de catre Tatal, este glorie, si aceasta glorie El o imparte cu toti cei care au incredere in El.

 In limbaj comun, termenii exaltare si umilinta sunt opusi. Una dintre cele mai mari maretii a lui Dumnezeu arata adevarul si cea mai acida ironie este aceea ca la rascrucea lui Hristos, acesti poli opusi emerg si sunt reconciliati. In umilinta Sa, ne regasim exaltarea. Rusinea nostra este inlocuita de Gloria Lui. Compozitorul a avut dreptate cand a scris “Pacatul meu, rusinea mea, slava mea, toate s-au rastignit”

Help:User page

2009-02-12T18:37:47Z

Oana:

{{info|De la umilinta la exaltare}} 

Este chiar acolo. Se leagana ca si cum ar fi un simplu gand ulterior atasat capitolului II din Geneza. Dar noi stim ca nu exista ganduri ulterioare in mintea si inspiratia Sfantului Duh. Astfel, cautam in acest pasaj sa gasim cheia referitoare la conditia noastra inainte de mizeria pacatului. Capitolul 2, versetul 25, spune “Erau amandoi goi, barbatul si sotia lui, si nu le era rusine.” Acest lucru ne spune ca inainte ca pacatul sa vina in lume, nu exista rusine. Nu exista jena. Experienta umilintei era complet necunoscuta si straina rasei umane. In orice caz, odata cu prima experienta a pacatului a aparut si puternica apasare legata de rusinea si jena personala. Rusinea si jena sunt sentimente si experiente ce apar in noi in proportii variate. Cea mai rea forma de rusine, cea mai ingrozitoare forma de jena, este cea care rezulta in umilinta completa si categorica. Umilinta aduce cu ea nu doar partea rusinoasa a jenei, dar si sensul disperarii noastre atunci cand ne pierdem demnitatea, si reputatia noastra cade in ruina. Este sigur ca Salvatorul nostru s-a incarnat de buna voie in acest domeniu al rusinii si umilintei. Imnul popular “Palatele de fildes”, infatiseaza coborarea Lui din glorie – plecarea voluntara a Fiului Omului din palatul de fildes care este salasul Lui vesnic. A ales de buna voie sa nu fie renumit, sa devina om si sluga, supus chiar si dincolo de moarte. Hristos a acceptat aceasta umilinta de buna voie, umilinta care sta la inceputul intregului sau parcurs prin care El calatoreste pe drumul Lui catre glorie si catre preamarirea Sa finala. Parcursul, asa cum este descris in Noul Testament, trece de la umilinta nasterii lui Hristos la preamarirea rastingnirii Lui, inaltarii si reinvierii Lui. Calitatea preamaririi este exact opusul calitatii umilintei, fiind o antiteza puternica intre cele doua. In preamarire, demnitatea nu este doar recastigata, ci si incoronata cu gloria pe care doar Dumnezeu o poate darui. Cand analizam tema biblica a preamaririi lui Isus, suntem atenti la modul in care Tatal isi rasplateste Fiul Sau si isi inchina gloria Sa intregii creatii. Ni s-a spus ca nimeni nu ajunge in rai decat Cel care coboara din rai, si ni s-a spus de asemenea ca in baptism, ni se da nota si semnul pentru participarea alaturi de Isus atat in umilinta cat si in preamarirea Lui. Promisiunea participarii la preamarirea lui Hristos este data fiecarui credincios – dar aici este o capcana. Exista o avertizare si aceasta avertizare este clara: in cazul in care dorim sa participam la umilinta lui Isus, nu am avea nici un motiv sa asteptam vreodata sa participam la preamarirea Lui. Dar aceasta este coroana asezata in fata noastra pe care o vom primi oricum, noi cei care nu avem nici un drept la gloria si onoarea eterna, pentru ceea ce a fost acumulat in mod constant prin Mantuitorul nostru. In 1990, am scris o carte intitulata “Gloria lui Hristos”. Redactarea acestei carti a fost cea mai emotionanta experienta pe care am avut-o. Rolul meu a fost acela de a demonstra ca in timp ce exista o evolutie generala de la umilinta la exaltare in viata si comunitatea lui Isus, acesta evolutie nu curge pe o linie nemarcata, care se muta neintrerupt de la umilinta la exaltare. Mai mult, cartea explica faptul ca evolutia generala a lui Isus de la umilinta la exaltare, in momentele cele mai groaznice ale umilintei Lui, exista interjectii pentru maretia lui Dumnezeu, in care este exprimata si maretia pentru Fiului Sau. De exemplu, cand ne referim la nativitatea lui Isus, este usor sa ne concentram atentia asupra stancii saracite care a mers cu el cand s-a nascut in acel loc unde El nu a fost bine venit in salasul sau innascut. A fost un sentiment coplesitor de degradare în umilinta naşterii Lui. La fiecare moment de cand Domnul a venit pe lume in aceste circumstante injositoare, intr-un timp scurt raiurile s-au spart de gloria lui Dumnezeu care stralucea in fata ochilor pastorilor anuntand nasterea lui ca Rege. Chiar si cand a fost la rascruce, in cele mai crunte momente ale umilinteui Lui, inca se mai pastreaza urma triumfului Sau asupra raului, trupul sau nefiind aruncat ca pe gunoi in afara Ierusalimului; mai mult, urmand predictia profetica a lui Isaia, capitolul 53, trupul lui Isus a fost intins ca sa se odihneasca in mormantul unui om bogat. Moartea Sa a fost modesta, insa inmormantarea Sa a fost in onoarea celui mai mare om in termeni istorici. Trupul sau a fost imbalsamat cu cele mai dulci mirodenii si cele mai scumpe parfumuri, si a primit la inmormantare titlu onorific. Asadar, Dumnezeu, de-a lungul suferintei umilului Sau supus, nu va permite celui Sfant sa vada coruptia. In paginile Scripturii, observam sclipiri ici si colo, trecand de voal si de masca umanitatii lui Isus, trecand de armura umilintei si injosirii pe care a suportat-o in timpul vietii sale pamantesti. Aceste momente, sau sclipiri, ale gloriei ar trebui sa fie pentru Crestini o presimtire a ceea ce va urma , nu doar pentru ultima exaltare a lui Isus in desavarsirea regatului Sau, ci si gustul raiului insasi pentru noi , pe masura ce noi am devenit mostenitorii lui Isus. Sfarsitul mare a lui Isus, destinul Sau, mostenirea Sa, promise si garantate de catre Tatal, este glorie, si aceasta glorie El o imparte cu toti cei care au incredere in El. In limbaj comun, termenii exaltare si umilinta sunt opusi. Una dintre cele mai mari maretii a lui Dumnezeu arata adevarul si cea mai acida ironie este aceea ca la rascrucea lui Hristos, acesti poli opusi emerg si sunt reconciliati. In umilinta Sa, ne regasim exaltarea. Rusinea nostra este inlocuita de Gloria Lui. Compozitorul a avut dreptate cand a scris “Pacatul meu, rusinea mea, slava mea, toate s-au rastignit”

Help:User page

2009-02-12T18:36:21Z

Oana: Replacing page with '{{info|De la umilinta la exaltare}}'

Quest for Joy/ro

2009-02-04T09:57:13Z

Oana:

{{info|In cautarea fericirii}}
'''
Sase adevaruri biblice'''

 '''Stiati ca Dumnezeu doreste ca noi sa fim fericiti?''' ''"Bucura-te de Domnul şi el iti va indeplini dorintele inimii tale." (Psalm 37:4)'' '''1) Dumnezeu ne-a creat pentru gloria Lui''' "''Adu-mi fii ratacitori şi fiicele mele de la capătul pământului, ... pe care i-am creat pentru gloria Mea" (Isaia 43:6-7) ''Dumnezeu ne-a făcut pentru a-si mari gloria lui – asa cum telescoapele maresc stele. El ne-a creat pentru a-si da bunătatea şi adevărul şi frumuseţea şi înţelepciunea şi dreptatea. Cel mai mare dovada a slavei lui Dumnezeu vine din maretia a tot ceea ce este El. Aceasta inseamna ca Dumnezeu primeste gloria si noi primim bucuria. Dumnezeu ne-a creat pe noi si este preamarit de noi atunci cand noi suntem multumiti de El. '''2) Fiecare ar trebui sa traiasca intru gloria lui Dumnezeu '''''“Astfel, fie ca mananci sau bei sau orice faci, fa toate acestea intru gloria lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31)'' Daca Dumnezeu ne-a creat pentru gloria Sa, atunci noi ar trebui sa traim intru gloria Sa. Datoria noastra vine din felul in care ne-a creat. Deci, prima noastra datorie este sa ii aratam lui Dumnezeu valoarea prin fi multumiti de tot ceea ce este El pentru noi. Aceasta este esenta iubirii care o avem pentru Dumnezeu (Matei 22:37) si increderii in El (1 Ioan 5:3-4) si sa ii fim recunoscatori (Psalm 100:2-4). Aceasta este esenta adeveratei supuneri, in special iubind pe ceilalti (Colosieni 1:4-5)

'''3) Toti am esuat in a-l preamari pe Dumnezeu asa cum ar fi trebuit'''

''“Toti am pacatuit si am cazut intru gloria lui Dumnezeu” (Romani 3:23) ''Ce inseamna ''“a esua in gloria lui Dumnezeu”. ''Asta inseamna ca nici unul dintre noi nu a avut incredere si nu a pretuit pe dumnezeu asa cum ar fi trebuit. Nu am fost multumiti de maretia lui si nu am mers pe drumul lui. Am vazut satisfactia proprie in alte lucruri, si le-am tratat ca fiind mult mai de pret in comparatie cu Dumnezeu, care este esenta idolatrizarii. (Romani 1:21-23). Din moment ce pacatul exista in lume, noi toti am opus rezistenta in a-l avea pe Dumnezeu ca fiind cel care ne indeplineste toate dorintele. (Efesieni 2:3). Aceast aeste o ofensa aduca maretiei lui Dumnezeu. (Ieremia 2:12-13).

'''4)Toti suntem supusi judecatii lui Dumnezeu'''

''“Plata păcatului este moartea ..." (Romani 6:23). '' Toti am diminuat slava lui Dumnezeu. Cum? Preferând alte lucruri mai presus de el. Prin ingratitudinea noastra, neîncredere şi nesupunere.Deci, Dumnezeu ne opreste de la a ne bucura de gloria sa pentru totdeauna. ''"Ei vor suferi pedeapsa distrugerii vesnice şi excluderea de la prezenţa Domnului şi de la slava vointei Lui" (2 Tesaloniceni 1:9). '' Cuvântul ''"iad"'' este folosit în Noul Testament de douăsprezece ori - de unsprezece ori de catre Isus însuşi. Acesta nu este un mit creat de catre predicatorii deprimati şi furiosi. Este un avertisment solemn de la Fiul lui Dumnezeu, care a murit pentru a salva păcătoşii de blestem. Si noi il ignoram cu un mare risc. Daca Biblia s-a oprit aici in a analiza conditia umana, am fi condamnati la un viitor fara speranta. Cu toate acestea, nu se stie unde se opreste...

'''5) Dumnezeu a trimis pe fiul sau Isus sa ne dea viata eterna si bucurie'''

''"Iata o o zicala demna de luat in considerare ce merită pe deplin acceptare: Isus Hristos a venit în lume pentru a salva păcătoşii ..."( 1 Timotei 1:15)'' Vestea buna este ca Isus Hristos a murit pentru pacatosi ca noi. Si a inviat din morti pentru a arata puterea salvatoare a mortii sale si a deschide portile catre viata vesnica si fericire (1 Corinteni 15:20). Astea inseamna ca Dumnezeu poate ierta pacatosii si totusi sa fie drept (Romani 3:25-26). “Isus Hristos a murit pentru pacatosi odata pentru totdeauna, cu dreptatea pentru nedreptate, pentru a ne aduce la Dumnezeu (1 Petru 3:18)”. Casa lui Dumnezeu este acolo unde se gaseste multumirea profunda si vesnica.

'''6)Beneficiile de pe urma mortii lui Isus Hristos apartine celor care se caiesc si cred in El'''

''“Cainta” ''inseamna sa te intorci de la toate promisiunile inselatoare ale pacatului.''“Credinta” ''inseamna sa fii multumit de promisiunile lui Dumnezeu intru Isus, ''“Cine crede in mine”, ''zice Isus, ''“nu va fi insetat” (Ioan 6:35)''. Nu ne vom castiga salvarea. Nu o meritam. (Romani 4:4-5). Aceasta se castiga gratie credintei. (Efeseni 2:8-9). Este un dar. (Romani 3:24) il vom avea daca il vom nutria deasupra tuturor lucrurilor (matei 13:44). Cand facem acest lucru, scopul creator al lui Dumnezeu este implinit: El este glorificat in noi si noi suntem glorificati in EL pentru totdeauna.

'''Au vreun sens pentru tine toate aceste lucruri?''' Iti doresti acea fericire care vine din dorinta de a fi multumit pentru tot ce este Dumnezeu pentru tine prin Isus? Daca da, Dumnezeu lucreaza pentru tine.

'''Ce ar trebui sa faci?'''

Sa te intorci de la toate promisiunile inselatoare ale pacatului. Cheama-l pe Isus sa te salveze de la vinovatie si pedeapsa si sclavie. ''“Toti cei care il cheama pe Dumnezeu vor fi salvati”. (Romani 10:13). ''Incepe prin a-ti pune toata speranta in ceea ce este Dumnezeu pentru tine prin Isus. Distruge puterea pacatului prin credinta in multumirea suprema a promisiunilor lui Dumnezeu. Incepe prin a citi Biblia, pentru a descoperi promisiunile Lui care te vor elibera (2 Petru 1:3-4). Gaseste o biserica care crede in Biblie si incepe prin a lucra si a creste alaturi de cei care il pretuiesc pe Hristos deasupra tuturor lucrurilor. (Filipini 3:7)

Cea mai buna veste din lume este ca nu este nevoie de nici un conflict intre fericirea noastra si sfintenia lui Dumnezeu. Fiind multumiti de tot ce este Dumnezeu pentru noi prin Isus il preamareste ca fiind o mare Comoara.

''“Ai cunoscut prin mine calea vietii ; in prezenta Ta, ma umplu de bucurie, avand placerea eterna a mainii tale drepte” (Psalm 16:11)''

Quest for Joy/ro

2009-02-04T09:56:04Z

Oana:

{{info|In cautarea fericirii}}

 '''Stiati ca Dumnezeu doreste ca noi sa fim fericiti?''' ''"Bucura-te de Domnul şi el iti va indeplini dorintele inimii tale." (Psalm 37:4)'' '''1) Dumnezeu ne-a creat pentru gloria Lui''' "''Adu-mi fii ratacitori şi fiicele mele de la capătul pământului, ... pe care i-am creat pentru gloria Mea" (Isaia 43:6-7) ''Dumnezeu ne-a făcut pentru a-si mari gloria lui – asa cum telescoapele maresc stele. El ne-a creat pentru a-si da bunătatea şi adevărul şi frumuseţea şi înţelepciunea şi dreptatea. Cel mai mare dovada a slavei lui Dumnezeu vine din maretia a tot ceea ce este El. Aceasta inseamna ca Dumnezeu primeste gloria si noi primim bucuria. Dumnezeu ne-a creat pe noi si este preamarit de noi atunci cand noi suntem multumiti de El. '''2) Fiecare ar trebui sa traiasca intru gloria lui Dumnezeu '''''“Astfel, fie ca mananci sau bei sau orice faci, fa toate acestea intru gloria lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31)'' Daca Dumnezeu ne-a creat pentru gloria Sa, atunci noi ar trebui sa traim intru gloria Sa. Datoria noastra vine din felul in care ne-a creat. Deci, prima noastra datorie este sa ii aratam lui Dumnezeu valoarea prin fi multumiti de tot ceea ce este El pentru noi. Aceasta este esenta iubirii care o avem pentru Dumnezeu (Matei 22:37) si increderii in El (1 Ioan 5:3-4) si sa ii fim recunoscatori (Psalm 100:2-4). Aceasta este esenta adeveratei supuneri, in special iubind pe ceilalti (Colosieni 1:4-5)

'''3) Toti am esuat in a-l preamari pe Dumnezeu asa cum ar fi trebuit'''

''“Toti am pacatuit si am cazut intru gloria lui Dumnezeu” (Romani 3:23) ''Ce inseamna ''“a esua in gloria lui Dumnezeu”. ''Asta inseamna ca nici unul dintre noi nu a avut incredere si nu a pretuit pe dumnezeu asa cum ar fi trebuit. Nu am fost multumiti de maretia lui si nu am mers pe drumul lui. Am vazut satisfactia proprie in alte lucruri, si le-am tratat ca fiind mult mai de pret in comparatie cu Dumnezeu, care este esenta idolatrizarii. (Romani 1:21-23). Din moment ce pacatul exista in lume, noi toti am opus rezistenta in a-l avea pe Dumnezeu ca fiind cel care ne indeplineste toate dorintele. (Efesieni 2:3). Aceast aeste o ofensa aduca maretiei lui Dumnezeu. (Ieremia 2:12-13).

'''4)Toti suntem supusi judecatii lui Dumnezeu'''

''“Plata păcatului este moartea ..." (Romani 6:23). '' Toti am diminuat slava lui Dumnezeu. Cum? Preferând alte lucruri mai presus de el. Prin ingratitudinea noastra, neîncredere şi nesupunere.Deci, Dumnezeu ne opreste de la a ne bucura de gloria sa pentru totdeauna. ''"Ei vor suferi pedeapsa distrugerii vesnice şi excluderea de la prezenţa Domnului şi de la slava vointei Lui" (2 Tesaloniceni 1:9). '' Cuvântul ''"iad"'' este folosit în Noul Testament de douăsprezece ori - de unsprezece ori de catre Isus însuşi. Acesta nu este un mit creat de catre predicatorii deprimati şi furiosi. Este un avertisment solemn de la Fiul lui Dumnezeu, care a murit pentru a salva păcătoşii de blestem. Si noi il ignoram cu un mare risc. Daca Biblia s-a oprit aici in a analiza conditia umana, am fi condamnati la un viitor fara speranta. Cu toate acestea, nu se stie unde se opreste...

'''5) Dumnezeu a trimis pe fiul sau Isus sa ne dea viata eterna si bucurie'''

''"Iata o o zicala demna de luat in considerare ce merită pe deplin acceptare: Isus Hristos a venit în lume pentru a salva păcătoşii ..."( 1 Timotei 1:15)'' Vestea buna este ca Isus Hristos a murit pentru pacatosi ca noi. Si a inviat din morti pentru a arata puterea salvatoare a mortii sale si a deschide portile catre viata vesnica si fericire (1 Corinteni 15:20). Astea inseamna ca Dumnezeu poate ierta pacatosii si totusi sa fie drept (Romani 3:25-26). “Isus Hristos a murit pentru pacatosi odata pentru totdeauna, cu dreptatea pentru nedreptate, pentru a ne aduce la Dumnezeu (1 Petru 3:18)”. Casa lui Dumnezeu este acolo unde se gaseste multumirea profunda si vesnica.

'''6)Beneficiile de pe urma mortii lui Isus Hristos apartine celor care se caiesc si cred in El'''

''“Cainta” ''inseamna sa te intorci de la toate promisiunile inselatoare ale pacatului.''“Credinta” ''inseamna sa fii multumit de promisiunile lui Dumnezeu intru Isus, ''“Cine crede in mine”, ''zice Isus, ''“nu va fi insetat” (Ioan 6:35)''. Nu ne vom castiga salvarea. Nu o meritam. (Romani 4:4-5). Aceasta se castiga gratie credintei. (Efeseni 2:8-9). Este un dar. (Romani 3:24) il vom avea daca il vom nutria deasupra tuturor lucrurilor (matei 13:44). Cand facem acest lucru, scopul creator al lui Dumnezeu este implinit: El este glorificat in noi si noi suntem glorificati in EL pentru totdeauna.

'''Au vreun sens pentru tine toate aceste lucruri?''' Iti doresti acea fericire care vine din dorinta de a fi multumit pentru tot ce este Dumnezeu pentru tine prin Isus? Daca da, Dumnezeu lucreaza pentru tine.

'''Ce ar trebui sa faci?'''

Sa te intorci de la toate promisiunile inselatoare ale pacatului. Cheama-l pe Isus sa te salveze de la vinovatie si pedeapsa si sclavie. ''“Toti cei care il cheama pe Dumnezeu vor fi salvati”. (Romani 10:13). ''Incepe prin a-ti pune toata speranta in ceea ce este Dumnezeu pentru tine prin Isus. Distruge puterea pacatului prin credinta in multumirea suprema a promisiunilor lui Dumnezeu. Incepe prin a citi Biblia, pentru a descoperi promisiunile Lui care te vor elibera (2 Petru 1:3-4). Gaseste o biserica care crede in Biblie si incepe prin a lucra si a creste alaturi de cei care il pretuiesc pe Hristos deasupra tuturor lucrurilor. (Filipini 3:7)

Cea mai buna veste din lume este ca nu este nevoie de nici un conflict intre fericirea noastra si sfintenia lui Dumnezeu. Fiind multumiti de tot ce este Dumnezeu pentru noi prin Isus il preamareste ca fiind o mare Comoara.

''“Ai cunoscut prin mine calea vietii ; in prezenta Ta, ma umplu de bucurie, avand placerea eterna a mainii tale drepte” (Psalm 16:11)''

Quest for Joy/ro

2009-01-31T10:32:46Z

Oana:

{{info|Sase adevaruri biblice}}

 '''Stiati ca Dumnezeu doreste ca noi sa fim fericiti?''' ''"Bucura-te de Domnul şi el iti va indeplini dorintele inimii tale." (Psalm 37:4)'' '''1) Dumnezeu ne-a creat pentru gloria Lui''' "''Adu-mi fii ratacitori şi fiicele mele de la capătul pământului, ... pe care i-am creat pentru gloria Mea" (Isaia 43:6-7) ''Dumnezeu ne-a făcut pentru a-si mari gloria lui – asa cum telescoapele maresc stele. El ne-a creat pentru a-si da bunătatea şi adevărul şi frumuseţea şi înţelepciunea şi dreptatea. Cel mai mare dovada a slavei lui Dumnezeu vine din maretia a tot ceea ce este El. Aceasta inseamna ca Dumnezeu primeste gloria si noi primim bucuria. Dumnezeu ne-a creat pe noi si este preamarit de noi atunci cand noi suntem multumiti de El. '''2) Fiecare ar trebui sa traiasca intru gloria lui Dumnezeu '''''“Astfel, fie ca mananci sau bei sau orice faci, fa toate acestea intru gloria lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31)'' Daca Dumnezeu ne-a creat pentru gloria Sa, atunci noi ar trebui sa traim intru gloria Sa. Datoria noastra vine din felul in care ne-a creat. Deci, prima noastra datorie este sa ii aratam lui Dumnezeu valoarea prin fi multumiti de tot ceea ce este El pentru noi. Aceasta este esenta iubirii care o avem pentru Dumnezeu (Matei 22:37) si increderii in El (1 Ioan 5:3-4) si sa ii fim recunoscatori (Psalm 100:2-4). Aceasta este esenta adeveratei supuneri, in special iubind pe ceilalti (Colosieni 1:4-5)

'''3) Toti am esuat in a-l preamari pe Dumnezeu asa cum ar fi trebuit'''

''“Toti am pacatuit si am cazut intru gloria lui Dumnezeu” (Romani 3:23) ''Ce inseamna ''“a esua in gloria lui Dumnezeu”. ''Asta inseamna ca nici unul dintre noi nu a avut incredere si nu a pretuit pe dumnezeu asa cum ar fi trebuit. Nu am fost multumiti de maretia lui si nu am mers pe drumul lui. Am vazut satisfactia proprie in alte lucruri, si le-am tratat ca fiind mult mai de pret in comparatie cu Dumnezeu, care este esenta idolatrizarii. (Romani 1:21-23). Din moment ce pacatul exista in lume, noi toti am opus rezistenta in a-l avea pe Dumnezeu ca fiind cel care ne indeplineste toate dorintele. (Efesieni 2:3). Aceast aeste o ofensa aduca maretiei lui Dumnezeu. (Ieremia 2:12-13).

'''4)Toti suntem supusi judecatii lui Dumnezeu'''

''“Plata păcatului este moartea ..." (Romani 6:23). '' Toti am diminuat slava lui Dumnezeu. Cum? Preferând alte lucruri mai presus de el. Prin ingratitudinea noastra, neîncredere şi nesupunere.Deci, Dumnezeu ne opreste de la a ne bucura de gloria sa pentru totdeauna. ''"Ei vor suferi pedeapsa distrugerii vesnice şi excluderea de la prezenţa Domnului şi de la slava vointei Lui" (2 Tesaloniceni 1:9). '' Cuvântul ''"iad"'' este folosit în Noul Testament de douăsprezece ori - de unsprezece ori de catre Isus însuşi. Acesta nu este un mit creat de catre predicatorii deprimati şi furiosi. Este un avertisment solemn de la Fiul lui Dumnezeu, care a murit pentru a salva păcătoşii de blestem. Si noi il ignoram cu un mare risc. Daca Biblia s-a oprit aici in a analiza conditia umana, am fi condamnati la un viitor fara speranta. Cu toate acestea, nu se stie unde se opreste...

'''5) Dumnezeu a trimis pe fiul sau Isus sa ne dea viata eterna si bucurie'''

''"Iata o o zicala demna de luat in considerare ce merită pe deplin acceptare: Isus Hristos a venit în lume pentru a salva păcătoşii ..."( 1 Timotei 1:15)'' Vestea buna este ca Isus Hristos a murit pentru pacatosi ca noi. Si a inviat din morti pentru a arata puterea salvatoare a mortii sale si a deschide portile catre viata vesnica si fericire (1 Corinteni 15:20). Astea inseamna ca Dumnezeu poate ierta pacatosii si totusi sa fie drept (Romani 3:25-26). “Isus Hristos a murit pentru pacatosi odata pentru totdeauna, cu dreptatea pentru nedreptate, pentru a ne aduce la Dumnezeu (1 Petru 3:18)”. Casa lui Dumnezeu este acolo unde se gaseste multumirea profunda si vesnica.

'''6)Beneficiile de pe urma mortii lui Isus Hristos apartine celor care se caiesc si cred in El'''

''“Cainta” ''inseamna sa te intorci de la toate promisiunile inselatoare ale pacatului.''“Credinta” ''inseamna sa fii multumit de promisiunile lui Dumnezeu intru Isus, ''“Cine crede in mine”, ''zice Isus, ''“nu va fi insetat” (Ioan 6:35)''. Nu ne vom castiga salvarea. Nu o meritam. (Romani 4:4-5). Aceasta se castiga gratie credintei. (Efeseni 2:8-9). Este un dar. (Romani 3:24) il vom avea daca il vom nutria deasupra tuturor lucrurilor (matei 13:44). Cand facem acest lucru, scopul creator al lui Dumnezeu este implinit: El este glorificat in noi si noi suntem glorificati in EL pentru totdeauna.

'''Au vreun sens pentru tine toate aceste lucruri?''' Iti doresti acea fericire care vine din dorinta de a fi multumit pentru tot ce este Dumnezeu pentru tine prin Isus? Daca da, Dumnezeu lucreaza pentru tine.

'''Ce ar trebui sa faci?'''

Sa te intorci de la toate promisiunile inselatoare ale pacatului. Cheama-l pe Isus sa te salveze de la vinovatie si pedeapsa si sclavie. ''“Toti cei care il cheama pe Dumnezeu vor fi salvati”. (Romani 10:13). ''Incepe prin a-ti pune toata speranta in ceea ce este Dumnezeu pentru tine prin Isus. Distruge puterea pacatului prin credinta in multumirea suprema a promisiunilor lui Dumnezeu. Incepe prin a citi Biblia, pentru a descoperi promisiunile Lui care te vor elibera (2 Petru 1:3-4). Gaseste o biserica care crede in Biblie si incepe prin a lucra si a creste alaturi de cei care il pretuiesc pe Hristos deasupra tuturor lucrurilor. (Filipini 3:7)

Cea mai buna veste din lume este ca nu este nevoie de nici un conflict intre fericirea noastra si sfintenia lui Dumnezeu. Fiind multumiti de tot ce este Dumnezeu pentru noi prin Isus il preamareste ca fiind o mare Comoara.

''“Ai cunoscut prin mine calea vietii ; in prezenta Ta, ma umplu de bucurie, avand placerea eterna a mainii tale drepte” (Psalm 16:11)''